Ceramica de Horezu a ajuns la Bursa din Bucureşti
Principalul cumpărător a fost SIF Moldova, potrivit oficialilor acesteia.
Cei 900.000 de lei împrumutaţi prin ofertă publică la sfârşitul anului trecut vor fi folosiţi pentru „promovarea produselor şi a evenimentelor turistice specifice din zona depresionară Horezu“.
Printre obiectivele de dezvoltare turistică a Zonei Horezu (Jud. Vâlcea) se numără şi proiectul „I-DEALIS de incluziune şi dezvoltare economică în zonele alpine (montane şi sub-montane)“, inclusiv prin înfiinţarea şi dezvoltarea unor întreprinderi sociale.
Cu puţin înaintea începerii ofertei publice, UNESCO a inclus ceramica românească de Horezu în lista Patrimoniului cultural mondial „imaterial“.
Obligaţiunile sunt emise pe o perioadă de 3 ani, şi bonifică o dobândă superiaoră cu 2 procente mediei ratelor de dobândă pe 12 luni de pe piaţa interbancară (ROBID, ROBOR).
Preţul de vânzare al unei oblgaţiuni a fost de 10 lei, facilitându-se astfel accesul micilor investitori la piaţa acestor titluri.