Cercetarea românească, un lung şir de recorduri negative la nivel european. Un sector strategic de cercetare riscă să dispară

Sectorul de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) înregistrează o serie de recorduri negative notabile, enumerate de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) în cel mai recent studiu despre dinamica pieței muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare din România în perioada 2016-2017. Economica.net vă prezintă câteva dintre acestea:

România a alocat doar 0,49% din PIB în 2015 pentru cercetare – dezvoltare, ceea ce plasează țara noastră pe antepenultimul loc între țările europene (după Muntenegru și Cipru) prin prisma acestui indicator, cu mult sub media europeană de 2,02%, arată datele Eurostat, citate în studiul realizat de PIAROM.

Mai mult, România înregistrează una dintre cele mai slabe dinamici ale creșterii procentului din PIB alocat pentru cercetare – dezvoltare (doar 0,08% în plus în anul 2015 prin comparație cu anul 2005, de peste patru ori mai puțin decât media creșterii la nivelul Uniunii Europene), se mai arată în studiul citat.

„Cel puţin la fel de îngrijorătoare este alocarea PIB pentru cercetare – dezvoltare în sectorul privat, care în România este de doar 0,21%, de peste şase ori mai mică decât media europeană. Prin comparație, Ungaria alocă 1,01% din PIB pentru cercetare-dezvoltare în mediul privat, iar Bulgaria alocă 0,7%”, potrivit studiului PIAROM.

Conform raportului anual Innovation Union Scoreboard, elaborat de Comisia Europeană, în anul 2014 România este inclusă în categoria inovatorilor modești, ultima dintre cele patru categorii ale clasamentului. România se clasează pe ultimele poziții în ceea ce privește proporția IMM-urilor inovative (2.9%), numărul de aplicații pentru patente, investițiile în firme sau numărul de IMM-uri care au introdus un produs sau un proces inovator.

România ocupă penultimul loc în lume ceea ce privește transferul tehnologic și comercializarea inovării, având cel mai mic procent de companii care au inovații și le comercializează în UE, potrivit studiului Inobarometru din anul 2014 (raport anual realizat de Asociația Română pentru Transfer Tehnologic, sub egida ANCS și MECTS, care ierarhizează capacitatea regiunilor de a crea și a menține un mediu care susține inovarea la nivelul operatorilor economici). Principala problemă este capacitatea companiilor de a absorbi inovarea (mai precis, capacitatea de a rezolva problemele și de a se dezvolta cu ajutorul proceselor de inovare), respectiv, modul în care cunoștințele sunt transferate în industrie.

Rapoartele Eurostat arată că România este țara cu cea mai drastică scădere a numărului de cercetători din Europa, în perioada anilor 2005 – 2015, respectiv o scădere cu circa 24% (de la 23.000 în anul 2005 până la 17.500 de cercetători în 2015). De asemenea, prin comparație cu țările europene din Europa Centrală și de Est, România este singura țară care a pierdut cercetători în perioada anilor 2005 – 2015, în contextul în care toate celelalte țări analizate au înregistrat creșteri cuprinse între 32% și 59%, în timp ce media de creștere a numărului de cercetători în Uniunea Europeană a fost de circa 35%, atrag atenţia autorii studiului citat.

Defalcat,

• majoritatea cercetătorilor români lucrau în alte Ştiințe Naturale şi Inginerie în 2016, în creştere cu 7% faţă de nivelul anului 2015;
• peste 1.700 de salariaţi lucrau în cercetare – dezvoltare în Ştiinţe Sociale şi Umaniste, în anul 2016, în scădere cu peste 3,4% faţă de valoarea indicatorului din anul 2015);
• doar circa 600 de cercetători lucrau în cercetare – dezvoltare în Biotehnologii, în anul 2016, arată datele PIAROM.

Domeniul cercetării – dezvoltării în Biotehnologii continuă tendinţa de scădere a numărului de contracte individuale de muncă (scădere cu 8,7% în perioada anilor 2017 – 2016, după o scădere cu 8% în perioada anilor 2015 – 2016). „Reducerea cifrei de personal în domeniul Biotehnologiilor trebuie privită prin prisma faptului că la nivelul anului 2017 acest subdomeniu înregistra de 27 de ori mai puțini angajați decât subdomeniul Ştiințelor Naturale și Inginerești, și de aproape trei ori mai puțini angajați decât domeniul Ştiințelor Sociale și Umaniste, cu toate că Biotehnologiile reprezintă un sector strategic de inovare, dezvoltare tehnologică și valoare adăugată în cadrul strategiei naționale de competitivitate a României. Având în vedere aceste proporţii, scăderea continuă a personalului în domeniul Biotehnologiilor este cu atât mai îngrijorătoare cu cât acesta riscă să dispară treptat din contextul național al cercetării„, atrag atenţia autorii studiului citat.

Dezechilibre regionale în privinţa potenţialului de inovare: contrast major între Bucureşti – Ilfov, pe de o parte şi Botoșani, Buzău și Giurgiu, pe de altă parte.

Un indicator relevant pentru sectorul de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) este raportul dintre numărul de contracte individuale de muncă (CIM) în sectorul CDI şi numărul total de CIM din fiecare judeţ. Acest indicator reflectă potenţialul de inovare la nivel regional, se explică în studiul citat.

În medie, la nivel naţional, la 1.000 de contracte de muncă înregistrate într-un judeţ revin mai puţin de trei contracte de muncă în cercetare – dezvoltare – inovare, potrivit PIAROM.

Cel mai mare potenţial de inovare îl au judeţele Ilfov, Bucureşti, Cluj şi Iași (vezi graficul de mai sus). Spre comparaţie, cel mai mic potenţial de inovare îl au judeţele Botoşani, Buzău, Giurgiu. Un rol important în poziționarea județului Ilfov ca pol de competitivitate națională în domeniul CDI este amplasarea unui număr semnificativ de Institute de Cercetare în vecinătatea Municipiului București, în localități aparținând Județului Ilfov, cel mai important exemplu în acest sens fiind Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele care se estimează că va deveni cel mai important centru de cercetare în domeniu din Europa Centrală și de Est, spun autorii studiului citat mai sus.

Unde sunt cei mai mulţi cercetători

Aproape 60% dintre angajaţii organizaţiilor de cercetare – dezvoltare lucrează în regiunea București-Ilfov. Cu toate acestea, Municipiul București a înregistrat în anul 2017 o ușoară scădere de personal specializat (-0,36%), compensată însă de o creștere cu 2,32% la nivelul Județului Ilfov.
În marile centre universitare, cu tradiție în domeniul cercetării şi dezvoltării, dinamica numărului de salariaţi între anii 2016 şi 2017 a arătat astfel: Cluj (+16,73%), Timiș (+1,66%), Iași (-4,38%), Constanța (+16,62%);

Activitatea specializată de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) este aproape inexistentă în județele Ialomița și Mehedinți, unde nu există niciun contract individual de muncă înregistrat în organizații de cercetare – dezvoltare. În județul Olt, există însă un singur angajat în cercetării – dezvoltării. În cazul acestor regiuni, putem pune absența angajaților din domeniul CDI pe seama inexistenței unor centre academice care să formeze specialiști care ulterior să activeze în cercetare; pe de altă parte, dacă stabilim o legătură directă între distribuția teritorială a centrelor academice (și, după caz, a Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare) și numărul de angajați din domeniul CDI în regiunile de origine a acestora, putem concluziona faptul că sectorul privat este aproape inexistent în contextul național al cercetării.

Cercetarea din România se confruntă cu o serie de probleme structurale care inhibă dezvoltarea unui sistem de cercetare competitiv, modern, conectat cu mediul economic, arată PIAROM:

– slaba reprezentarea a sectorului privat în domeniul CDI;

• Datele Eurostat arată că România este țara cu cea mai mare pondere a cercetătorilor care activează în sectorul public/guvernamental (38%, aproape de trei ori mai mult decât media de 13% a Uniunii Europene), ceea ce reflectă o structură birocratică a sectorului de cercetare și, implicit, capacitatea redusă de inovare la nivelul sectorului privat, susţin autorii studiului PIAROM.

– inexistența unei conexiuni reale între activitatea de CDI, desfășurată preponderent în sectorul public, și realitățile contemporane cu care se confruntă mediul privat;

– inexistența unor mecanisme adecvate de transfer tehnologic între sistemul naţional de cercetare – dezvoltare şi companiile private;

– subfinanţarea sectorului CDI şi a activităţilor de cercetare, în contextul în care în anul 2015, conform Eurostat, România a alocat sectorului CDI 0,49% din PIB, în condițiile unei ținte de 2,00% asumate la nivel european pentru România, dar şi a unei medii de 3% la nivel european. Astfel că, dintre toate statele membre UE, România are cel mai puternic decalaj între ţinta asumată în faţa UE şi fondurile efectiv alocate sectorului CDI.

Ce propune PIAROM pentru revitalizarea cercetării în ţara noastră:

– extinderea posibilităților de finanțare a unor proiecte de CDI în afara cadrului reglementat de strategia națională de competitivitate, în condițiile în care în prezent principalul instrument de finanțare a proiectelor de CDI (Programul Operațional Competitivitate) limitează depunerea aplicațiilor strict la o serie de domenii de specializare inteligentă. Însă, pe lângă aceste domenii, România poate fi competitivă în cercetare şi în domenii precum Medicină, Construcţii de mașini, în Transporturi, Energie, sectoare care sunt restricţionate la finanțare;

– definitivarea și clarificarea aspectelor ambigue de ordin legislativ și elaborarea unei noi legi, aliniată practicilor curente UE în domeniul parteneriatelor public-private, care ar face posibilă facilitarea interacțiunii și transferului de cunoștințe, know-how și tehnologie din sectorul public de cercetare către mediul privat;

– finanțarea adecvată a activităților de cercetare – dezvoltare – inovare, în conformitate cu recomandările Uniunii Europene către statele membre, în sensul alocării unui procent de minimum 2% din PIB sectorului de CDI, în condițiile în care orizontul pentru această obligația asumată în faţa UE este de anul 2020, iar România este statul care înregistrează cel mai ridicat decalaj între ținta asumată și sumele efectiv alocate acestui domeniu, cum am arătat mai sus;

– acordarea unor stimulente financiare pentru relocarea specialiștilor din domeniul cercetării, în condițiile în care, pe fondul reducerii numărului de contracte de muncă în domeniul cercetării, există un excedent de forță de muncă pe piață. Acest excedent poate fi încurajat prin intermediul unor facilități fiscale, să migreze către zonele în care numărul de cercetători este foarte mic, existând o cerere potențială imediată în acest sens. În caz contrar, excedentul de ofertă de forță de muncă va tinde spre recalificare, iar în acest mod se va reduce efectivul de specialiști în domeniul cercetării și se va dilua și mai mult calitatea activităților de cercetare;

– combaterea exodului creierelor prin asigurarea de sisteme motivaționale complexe, care să poată concura cu nivelurile salariale din străinătate, spre exemplu: programe guvernamentale de premiere a invențiilor, programe de finanțare a participărilor la conferințe internaționale și târguri de inventică;

– reglementarea clară, fără echivoc a activităților care intră în sfera drepturilor de proprietate intelectuală și industrială, și acordarea de facilități fiscale pentru persoanele și entitățile care prin activitățile desfășurate intră sub incidența acestora;

– scutirea de la plata impozitelor a veniturilor comerciale rezultate în urma unor activități de CDI, derulate în colaborare între o instituție de cercetare de drept public și o instituție privată;

– simplificarea procedurilor de achiziție a serviciilor de cercetare de către instituții publice și autorități contractante, prin exceptarea acestor achiziții de la legislația aplicabilă achizițiilor publice (abrogarea prevederilor Art. 36 din Legea 98/2016), sub rezerva verificării rezultatelor cercetării de către comisii de specialitate în domeniul inovării;

– reglementarea funcționării la nivel național a unei burse de inovare, care să faciliteze întâlnirea cererii și a ofertei de servicii de cercetare-dezvoltare-inovare și stabilirea unui preț liber și corect pentru produsele rezultate în urma activităților de CDI; astfel va fi favorizată și difuzarea cercetării în regiunile/județele/localitățile în care există cerere latentă de servicii de cercetare.

Studiul privind dinamica pieţei muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare din România în perioada 2016 – 2017 este una dintre cele mai riguroase şi aprofundate analize ale pieţei muncii din ţara noastră. Studiul este realizat de experţii PIAROM cu datele Inspecţiei Muncii, Institutului Naţional de Statistică şi Eurostat.