Cerere uriaşă de bilete pentru EURO 2024 – peste 3,1 milioane

Circa 3,1 milioane de cereri pentru bilete au fost înregistrate, marţi, în primele ore după punerea în vânzare a unui lot de 1,2 milioane de tichete pentru EURO 2024 la fotbal, turneu final care va fi găzduit de Germania, transmite DPA.
AGERPRES - mie, 04 oct. 2023, 10:50
Cerere uriaşă de bilete pentru EURO 2024 - peste 3,1 milioane

”Suntem foarte mulţumiţi de felul cum a început vânzarea de bilete”, a transmis comitetul de organizare.

”Interesul din Germania, dar şi din întreaga lume, este uriaş. La doar trei ore după s-a dat startul peste 3,1 milioane de cereri de bilete au fost înregistrate din 142 de ţări”, au precizat organizatorii.

Oficialii au menţionat că procesul de rezervare a biletelor pe portalul forului european (UEFA) decurge fără probleme şi cea mai mare cerere de bilete s-a înregistrat pentru meciul de deschidere, din 14 iunie, de la Munchen, în care va evolua echipa gazdă.

Circa 1,2 milioane de bilete au fost puse în vânzare în această primă tranşă, până pe 26 octombrie, acestea urmând să fie alocate printr-o loterie pentru meciurile pentru care cererea depăşeşte oferta.

Preţul biletelor variază de la 30 de euro, pentru cea mai ieftină categorie, în faza grupelor. Cele mai scumpe bilete, pentru finala de la Berlin, costă 1.000 de euro, dar există şi bilete premium disponibile pentru 2.000 de euro.

Cu excepţia echipei gazdă, Germania, iubitorii fotbalului nu ştiu ce echipe vor vedea la turneul final, deoarece nicio altă naţională nu şi-a asigurat până acum prezenţa la EURO 2024. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc pe 2 decembrie.

Pe lângă meciul de deschidere, care va avea loc la Munchen, naţionala Germaniei va mai juca pe 19 iunie la Stuttgart şi pe 23 iunie la Frankfurt.

O a doua tranşă de bilete va fi pusă în vânzare după tragerea la sorţi şi va cuprinde 2,2 milioane de bilete pentru cele 51 de meciuri, care vor fi disputate de 24 de echipe, în 10 oraşe din Germania, între 14 iunie şi 14 iulie.

Biletele vor fi emise doar în format digital, cum s-a întâmplat şi la Cupa Mondială din 2022 din Qatar.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener de afaceri cu care derulează o parte din business-ul din România...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Compania Evergent Investments (fosta SIF Moldova) înformează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București ...