Cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, respinsă de Judecătoria Aiud; decizia nu este definitivă

Omul de Afaceri Ilie Carbulea, aflat în detenţie după ce a fost condamnat în luna iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF - Carpatica, rămâne în penitenciar după ce Judecătoria Aiud a respins marţi ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată depusă de către acesta, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 07 nov. 2017, 19:36
Cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, respinsă de Judecătoria Aiud; decizia nu este definitivă

Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Aiud, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de eliberare condiţionată a deţinutului Carabulea Ilie, aflat în Penitenciarul Aiud, potrivit News.ro.

Decizia nu este definitivă şi omul de afceri o poate contesta la Tribunalul Alba.

În 25 septembrie, Tribunalul Alba a judecat contestaţia formulată de procurori în urma unei decizii date în 30 august de Judecătoria Aiud, care a admis la acea dată propunerea înaintată de Penitenciarul Aiud privind liberarea condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea. Judecătoria Aiud a dispus eliberarea condiţionată a lui Carabulea, însă Tribunalul Alba nu a menţinut această decizie şi a stabilit că o nouă propunere de eliberare condiţionată se va putea face după data de 25 martie 2018. Ilie Carabulea a susţinut, la acea dată, în faţa magistraţilor că cere eliberarea din detenţie deoarece este foarte bolnav, având hernie de disc, şi necesită operaţie şi tratament medical.

În luna iunie a acestui an, omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica.

Ilea Carabulea a fost achitat pentru infracţiunile de dare de mită, cumpărare de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În schimb, el a fost condamnat la cinci ani de închisoare, prin contopirea unor pedepse dispuse în acest dosar. De asemenea, i se vor interzice anumite drepturi, inclusiv acela de a ocupa vreo funcţie în cadrul unei societăţi comerciale, pentru cinci ani.

Instanţa a dispus în acest dosar achitarea fostului preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu.

Aceeaşi decizie de achitare a fost dispusă şi pentru Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu, pentru Elena Rusu, Călin Georgel şi Ioan Opriş.

Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni cu executare, iar Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, Ana Crudu a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, iar Dacian Vinereanu a primit 10 luni de închisoare cu suspendare.

Carpatica Asig a primit o amendă penală de 250.000 de lei pentru dare de mită, societatea fiind obligată să publice de zece ori hotărârea de condamnare în presa scrisă sau audiovizuală.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul operațional al Wizz Air, în scădere cu 38% în primul trimestru
Profitul operațional al Wizz Air, în scădere cu 38% în primul trimestru
Cu toate că a transportat mai mulți pasageri și veniturile companiei au crescut, Wizz Air a raportat un profit operațional în scădere cu 38,3% în primele trei luni din anul financiar curent.......
Ce spune ministrul Finanțelor după decizia S&P despre ratingul României
Ce spune ministrul Finanțelor după decizia S&P despre ratingul României
Evaluarea Standard & Poor's validează faptul că disciplina bugetară este nu doar necesară, ci şi posibilă, şi reprezintă ...
Temperaturi extreme în Bucureşti şi alte şapte judeţe – Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi la sfârşit de săptămână – prognoză oficială ANM
Temperaturi extreme în Bucureşti şi alte şapte judeţe – Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi la sfârşit ...
Bucureşti şi alte şapte judeţe din sudul ţării se află sub Cod portocaliu de caniculă joi, în timp ce mai mult de ...
Kim Jong Un a făcut apel la soldații săi să se pregătească pentru un război adevărat
Kim Jong Un a făcut apel la soldații săi să se pregătească pentru un război adevărat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a făcut apel la soldații săi să se pregătească pentru un adevărat război în timpul ...