Cererea de arme a explodat în SUA, de teama unei posibile interziceri a acestora

 Cererea de arme de foc a explodat în Statele Unite, după atacul de la şcoala primară Sandy Hook, iar preţul muniţiei a crescut, în timp ce comercianţii se luptă să-şi reînnoiască stocurile, informează publicaţia Huffington Post în ediţia electronică.
Economica.net - J, 20 dec. 2012, 13:35
Cererea de arme a explodat în SUA, de teama unei posibile interziceri a acestora

Walmart a anunţat că stocurile de puşti de asalt semi-automate au fost epuizate în cinci state, inclusiv Pennsylvania, Kansas şi Alabama, potrivit Bloomberg.

Mike McGovern, manager în domeniul IT, a explicat că vineri dimineaţa, imediat după masacru, şi-a cumpărat un pistol Glock 19 dintr-un magazin din New Jersey, umplut până la refuz de cumpărători. Odată ajuns acasă el a observat pe forumurile specializate un număr ridicat de reclame la armament, cu titluri de felul „Cumpără-le cât mai poţi”. Ca urmare a cererii ridicate, retailerii şi magazinele on-line de profil au crescut preţurile.

Mulţi pasionaţi de arme au început să cumpere mai multe mitraliere în speranţa că, dacă situaţia din 1994, când preşedintele Clinton a interzis fabricarea armelor de asalt, se va repeta, vor putea face profituri uriaşe de pe urma vânzării acestor produse.

Pasionaţii de armament consideră că incidentele de acest tip nu ar trebui să cauzeze interzicerea armelor. „Îngrijorarea mea nu sunt armele, ci cum umblă pe străzi oamenii ca Adam Lanza”, a explicat un poliţist. „Am copii de vârsta celor din Connecticut. Cu toate aceste nu sunt atât de naiv să cred că dacă se scot armele în afara legii, sau un anumit tip de arme, un om ca acela nu mai poate ucide”, a adăugat poliţistul. „Uite ce a făcut Timothy McVeigh cu un camion, combustibil şi îngrăşământ”.

O altă motivaţie pe care au găsit-o cetăţenii americani care îşi cumpără arme, este aceea că se tem pentru siguranţa lor şi a familiei lor. „Nu intenţionez să ţin un arsenal în casă. (…) o să-mi cumpăr un mic revolver de calibru .38. Sper că nu o să fie nevoie niciodată să-l folosesc, dar în eventualitatea în care sunt în public împreună cu copiii mei şi cineva decide să facă un asemenea act, precum cel de la Sandy Hook, cinematograful Aurora, Centrul Clackamas sau Tacoma Mall, voi fi pregătită să mă apăr pe mine şi pe copiii mei”, a declarat Lena Smith, manager de profesie şi mamă singură a patru copii.

Rob Frates, managerul magazinului Discount Shooter din Roseville California, declară că a vândut patru mitraliere AR-15. „Dacă îi spui unui copil că nu poate avea un anumit luru, mai mult şi-l doreşte, iar situaţia cu armele nu este foarte departe”, a explicat Frates pentru Huffington Post.

Te-ar mai putea interesa și
Furtună în București. PMB anunță că majoritate liniilor de autobuz și tramvai au fost deblocate
Furtună în București. PMB anunță că majoritate liniilor de autobuz și tramvai au fost deblocate
Primăria Capitalei anunţă că acţionează cu toate resursele disponibile pentru gestionarea efectelor furtunii care a avut loc în cursul după-amiezii de luni în Bucureşti....
Câțeva mii de poștași britanici, acuzați pe nedrept de fraudă pe baza unui program informatic furnizat de Fujitsu, au primit despăgubiri de peste 1 miliard de lire sterline
Câțeva mii de poștași britanici, acuzați pe nedrept de fraudă pe baza unui program informatic furnizat de Fujitsu, ...
Mai mulţi şefi de oficii poştale din Regatul Unit au primit despăgubiri de peste un miliard de lire sterline (1,19 miliarde ...
Șeful AIEA, Rafael Grossi, critică Iranul pentru că a intrat în posesia unor documente confidențiale ale instituției. Teheranul respinge acuzația, pe care o consideră o calomnie
Șeful AIEA, Rafael Grossi, critică Iranul pentru că a intrat în posesia unor documente confidențiale ale instituției. ...
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi (foto), a apreciat luni faptul că Iranul ...
Anumite investiții în rețelele electrice ar putea fi plătite mai întâi de la buget, nu din facturile clienților. Ce recomandă Comisia Europeană
Anumite investiții în rețelele electrice ar putea fi plătite mai întâi de la buget, nu din facturile clienților. Ce ...
Investițiile anticipative care ar trebui făcute în rețelele electrice de transport și distribuție a energiei electrice ...