Cererea de birouri din partea companiilor medii a crescut cu peste 50% în acest an

Cererea medie trimestrială de birouri din partea companiilor mijlocii a crescut cu peste 50% în acest an, evoluţie care s-ar putea menţine în 2013, dacă va exista stabilitate politică şi economică, potrivit firmei Esop, specializată pe acest segment imobiliar.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 11:30
Cererea de birouri din partea companiilor medii a crescut cu peste 50% în acest an

„În 2012, cererea a venit în special din partea companiilor care au căutat soluţii de optimizare a spaţiilor, atât în ceea ce priveşte costurile, cât şi calitatea. În a doua jumătate a lui 2012 volumul solicitărilor a fost mai mic cu 6%, dar acest lucru se întâmplă de regulă în fiecare an”, apreciază reprezentanţii companiei.

Potrivit datelor Esop, în medie în acest an, cererea de spaţii de birouri din partea companiilor de talie mijlocie s-a situat în jurul a 120.000 de metri pătraţi faţă de 79.000 de metri pătraţi anul trecut.

Consultanţii companiei estimează că în 2013 va continua competiţia între centrele de afaceri şi vile privind raportul calitate-preţ pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, precum şi o stabilizare a chiriilor, în condiţiile în care nivelurile actuale reflectă un echilibru între cerere şi ofertă.

„Estimăm că în 2013 va exista un uşor reviriment al volumului cererilor pe segmentul companiilor medii, dacă va exista stabilitate politică şi economică, continuând trendul de uşoară creştere pe segmentul companiilor medii”, consideră reprezentanţii firmei.

În 2012, Esop Consulting a tranzacţionat peste 30.000 metri pătraţi de spaţii de birouri pentru companii mici, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 30% faţă de 2011.

Te-ar mai putea interesa și
39.000 de locuri de muncă vacante în TIII 2024, în creștere cu 5.400 față de trimestrul anterior
39.000 de locuri de muncă vacante în TIII 2024, în creștere cu 5.400 față de trimestrul anterior
Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 39.900 în al treilea trimestru din acest an, în creştere cu 5.400 de locuri faţă de trimestrul anterior şi în scădere uşoară, cu 100 de......
Nestle va investi în publicitate și marketing și va reduce costurile cu 2,8 mld. dolari
Nestle va investi în publicitate și marketing și va reduce costurile cu 2,8 mld. dolari
Nestle va stimula publicitatea și marketingul, va reduce costurile cu cel puțin 2,8 miliarde de dolari până în 2027 ...
Enel va investi peste 43 mld. euro până în 2027, 75% din această suma va merge în Europa. Compania se așteaptă la o creştere a profitului până la şapte miliarde de euro în 2027
Enel va investi peste 43 mld. euro până în 2027, 75% din această suma va merge în Europa. Compania se așteaptă la ...
Cea mai mare companie italiană de utilităţi, Enel SpA, a prezentat luni o actualizare a planului său pentru perioada ...
România va avea, “în 2-3 ani” 2.000 MW instalați în baterii, care vor acoperi jumătate din necesarul țării – Burduja
România va avea, “în 2-3 ani” 2.000 MW instalați în baterii, care vor acoperi jumătate din necesarul țării – Burduja
Ministrul Energiei estimează că “în 2-3 ani” puterea instslată a bateriilor de stocare a energiei electrice va ajunge ...