Cererea de pe piaţa chiriilor creşte, ca de altfel şi preţurile de închiriere ale locuinţelor

Economica.net
19 02. 2020
apartamente_11315500

Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai mari chirii solicitate pe segmentul apartamentelor cu două camere se situează orașele Timișoara și Brașov, unde proprietarii solicită, în medie, 350 de euro pe lună (la fel ca trimestrul trecut).

Iașiul, pe de altă parte, a consemnat o scădere în acest răstimp, de la un nivel de 350 de euro pe lună, la 330 de euro pe lună. Aceeași chirie medie, anume 330 de euro pe lună, este practicată și în Tulcea, în vreme ce, în Târgu Mureș, pretențiile proprietarilor ajung la 320 de euro pe lună.

Interesant este că în Constanța, pe de altă parte, un apartament cu două camere poate fi închiriat cu 300 de euro pe lună (la fel ca trimestrul trecut), orașul de la malul mării situându-se la același nivel de preț cu Ploieștiul.

Creșteri ale sumelor medii lunare solicitate pentru două camere au fost consemnate și în orașele cu cele mai ieftine apartamente de închiriat. Excepția de la regulă este reprezentată de Reșița, unde proprietarii cer tot 180 de euro pe lună, la fel ca în cele două trimestre anterioare. Capitala Caraș-Severinului a rămas, astfel, singura reședință de județ unde un apartament cu două camere poate fi închiriat cu mai puțin de 200 de euro pe lună.

Pe de altă parte, aceasta este suma medie solicitată într-o serie de reședințe de județ, precum: Târgoviște, Satu Mare, Drobeta Turnu-Severin, Piatra Neamț, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Slatina. Un nivel de preț apropiat, anume 210 euro pe lună, este valabil în Târgu-Jiu.

Bucureștiul atrage peste 50% din cererea pe marile orașe

În ultimele trei luni din 2019, aproximativ 62.300 de potențiali chiriași au încercat să închirieze o locuință, iar Bucureștiul a atras, în mod firesc, mai bine de jumătate din aceste căutări, anume 37.800. Pe poziția a doua în clasament a trecut Timișoara (6.100), orașul de pe Bega fiind urmat de Constanța (5.300 de căutări), Cluj-Napoca (cu 4.900 de căutări), Brașov (4.400) și Iași (3.800).

Comparativ cu perioada similară din 2018, nivelul cererii pe închirieri din aceste șase mari orașe a fost, per ansamblu, cu 7% mai ridicat. Cu excepția orașului Cluj-Napoca, unde acest indicator a stagnat, creșteri au avut loc în toate celelalte centre regionale: 22% în Iași, 17% în Timișoara, 15% în Brașov, 6% în Constanța și, respectiv, 5% în București.

Interesant este că, față de perioada similară a anului 2015, interesul pentru închirieri a fost, trimestrul trecut, cu 54% mai ridicat în marile centre regionale analizate, o tendință ascendentă putând fi observată în fiecare dintre acestea. Cea mai semnificativă creștere, de peste 170%, a avut loc în Iași, capitala Moldovei fiind urmată de Cluj-Napoca, cu un avans de 145% în ultimii cinci ani. Pe următoarele locuri se situează Constanța, unde numărul căutărilor pe acest segment de piață s-a majorat cu 83%, apoi Brașov (71%), Timișoara (45%) și, în cele din urmă, București (38%).

În cel de-al patrulea trimestru din 2019, numărul ofertelor de apartamente și case disponibile spre închiriere în cele șase mari orașe ale țării (proprietăți finalizate înainte de anul 2000) s-a cifrat la 17.030 – ceea ce marchează o scădere sensibilă, de aproximativ 26%, față de trimestrul anterior (când pe piață existau peste 23.000 de asemenea anunțuri). Acest recul este cât se poate de firesc, având în vedere că începutul toamnei reprezintă un apogeu al activității pe piața închirierilor din marile centre universitare, după care lucrurile revin la normal.

Orașul cu cele mai multe locuințe de închiriat rămâne, bineînțeles, Bucureștiul, la o distanță rezonabilă față de toate celelalte centre regionale: în capitala țării, potențialii chiriași au avut la dispoziție, trimestrul trecut, 8.210 asemenea anunțuri. În toate celelalte mari orașe ale țării, volumul ofertelor de închirieri se situează la mai puțin de 3.000 și, în unele cazuri, chiar la mai puțin de 2.000. Astfel, numărul ofertelor ajunge la 2.770 în Cluj-Napoca, la 2.420 în Timișoara, la 1.300 în Constanța, la 1.210 în Iași și, respectiv, la 1.110 în Brașov.

Față de perioada similară a anului trecut, oferta de închirieri a fost, la nivelul celor șase mari centre regionale, cu 8,5% mai mare, tendința general ascendentă fiind resimțită în majoritatea orașelor analizate, în frunte cu Brașovul (32,8%) și continuând cu Cluj-Napoca (17,9%), Iași (11,1%), Constanța (8,9%) și București (8,1%). Excepția de la regulă o constituie Timișoara, unde oferta pe închirieri este cu 7,5% mai mică decât în urmă cu un an. De altfel, cu excepția Timișoarei, tendința cererii de proprietate pare a se schimba, iar cererea pentru închirieri capătă forță, semnalând o posibilă modificare a paradigmei românești, ca țara cu cele mai multe case locuite de proprietari, 97%.