Cererea globală pentru maşini noi va creşte până în 2026 – EY

18 10. 2024
BYD Explorer 1 - masini china chinezi

Aproximativ 40% dintre respondenţi şi-au declarat intenţia de a achiziţiona o maşină nouă până la mijlocul lui 2026, o creştere de şapte puncte procentuale comparativ cu studiul de anul trecut, scrie Agerpres.

La studiul EY, efectuat în această vară, au participat 19.000 de persoane din 28 ţări, inclusiv 1.000 de participanţi în Germania, cea mai mare piaţă auto europeană.

Printre cei care intenţionează să cumpere o maşină nouă, 24% spun că probabil vor achiziţiona un vehicul electric, un uşor avans faţă de nivelul de 20% din 2023.

Totuşi, motoarele pe benzină rămân cele mai populare, fiind preferate de 29% din respondenţi, în timp ce 33% preferă modelele hibride şi hibride plug-in. Maşinile pe motorină sunt preferate de doar 8% din respondenţi.

În Germania, 28% dintre cei care au participat la studiu spun că intenţionează să achiziţioneze o maşină nouă în următorii doi ani, o creştere de cinci puncte procentuale comparativ cu anul trecut.

Maşinile electrice sunt mai populare în Germania, fiind preferate de 26% din potenţialii cumpărători, faţă de media europeană de 21%. Cel mai redus succes îl au modelele hibride.

Mulţi cumpărători spun că întârzie achiziţiile din cauza actualei situaţii economice. În ultimul timp, marii producători auto au raportat scăderi ale vânzărilor, iar în Germania înmatriculările de maşini noi au scăzut cu 1% în primele nouă luni din 2024, la 2,12 milioane de unităţi, în timp ce înmatriculările de vehicule complet electrice au înregistrat un declin de 29%, informează Federaţia constructorilor germani de automobile (VDA).