Cererea pe plan global de călătorii cu avionul a crescut cu peste 76% în luna iunie

Cererea mondială în sectorul transportului aerian a crescut 76,2% în iunie, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, impulsionată de ridicarea în mare parte a măsurilor sanitare impuse de pandemie, însă nu a revenit la cifrele de dinainte de criză, a anunţat, joi, Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA), citată de agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 04 aug. 2022, 21:13
Cererea pe plan global de călătorii cu avionul a crescut cu peste 76% în luna iunie

Traficul aerian în iunie a fost la un nivel de 70,8% din cel anterior pandemiei, conform ultimului raport lunar al organizaţiei, care grupează o mare parte din companiile aeriene.

„Cererea de călătorii cu avionul se menţine ridicată. După doi ani de izolare şi restricţii la graniţe, lumea profită de libertatea de a călători”, a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh.

Îmbunătăţirea rezultatelor în iunie a fost notabilă în special în ceea ce priveşte traficul internaţional, unde cererea globală s-a majorat cu 229,5% faţă de iunie 2021, impulsionată în special de ridicarea restricţiilor în zona Asia-Pacific, deşi este încă la 65% din nivelul prepandemie.

În această regiune, cererea de zboruri internaţionale a avut un avans interanual de 492%, în timp ce în Europa a crescut cu 234,4%, în Orientul Mijlociu cu 246,5%, în America de Nord cu 168,9%, în America Latină cu 136,6% şi în Africa cu 103,6%.

Cererea pe piaţa internă a avut o creştere mai modestă, de 5,2%, cu multe fluctuaţii din cauza situaţiilor sanitare şi economice din marile pieţe.

Astfel, în timp ce în India a crescut cu 264,4% şi în Japonia cu 146,4%, în SUA avansul a fost de 8,7%, iar în China a scăzut cu 45%, deoarece a aplicat în continuare anul acesta restricţii intense de mobilitate din cauza Covid.

„S-au confirmat predicţiile că ridicarea restricţiilor va dezlănţui cererea de călătorii reprimată”, a subliniat Walsh, care, pe de altă parte, a recunoscut provocările pe care această creştere a călătoriilor le-a declanşat pe multe aeroporturi, ceva ce, a estimat el, va continua pe termen scurt.

„Un motiv pentru a continua să fie arătată o oarecare flexibilitate în normele de utilizare a sloturilor”, a afirmat şeful IATA, care reclamat în acest sens Uniunea Europeană care nu a reintrodus încă cerinţele de utilizare a acestor sloturi de dinainte de pandemie.

Te-ar mai putea interesa și
BCR, în calitate de coordonator și aranjor principal, a semnat majorarea limitei de credit pentru MedLife cu 50 milioane de euro
BCR, în calitate de coordonator și aranjor principal, a semnat majorarea limitei de credit pentru MedLife cu 50 milioane ...
MedLife, cea mai mare rețea de servicii private din România, a semnat o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 330 milioane de euro, prin rearanjarea și majorarea facilităților......
O nouă emisiune de eurobonduri. România a ieşit din nou pe piețele internaţionale pentru un împrumut destinat finanţării deficitului bugetar
O nouă emisiune de eurobonduri. România a ieşit din nou pe piețele internaţionale pentru un împrumut destinat finanţării ...
România a demarat o nouă emisiune de eurobonduri, a doua din acest an, în ideea de a-şi finanţa deficitul bugetar în ...
VIDEO – Cazinoul din Constanţa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume, spune Ciolacu
VIDEO – Cazinoul din Constanţa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume, spune Ciolacu
Cazinoul din Constanţa este mult mai mult decât o clădire, este un simbol al istoriei şi culturii noastre, iar redeschiderea ...
Băncile rusești au cerut acces din nou în sistemul SWIFT. Germanii spun că nu știu nimic
Băncile rusești au cerut acces din nou în sistemul SWIFT. Germanii spun că nu știu nimic
Guvernul german nu este la curent cu vreo modificare planificată a sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, a declarat ...