Cererea pentru noua tabletă iPad din China este sub cea pentru primele două versiuni

Cererea pentru noua tabletă iPad a Apple este mai mică decât cea atrasă de primele două versiuni, iar preţul aparatului este deja în scădere după prima săptămână de la intrarea neoficială pe piaţă, relatează Financial Times.
Economica.net - Dum, 25 mart. 2012, 14:40
Cererea pentru noua tabletă iPad din China este sub cea pentru primele două versiuni

Vânzătorii neautorizaţi ai iPad din Beijing şi Shanghai au anunţat deja că au fost nevoiţi să reducă preţurile cu aproape 30%, în ultima săptămână, din cauza cererii mici.

„Piaţa este saturată”, a declarat un vânzător dintr-un mall specializat în aparatură electronică din Beijing.

Pe 16 martie, Apple a lansat iPad în zece ţări, dar nu a anunţat încă o dată oficială pentru China. Totuşi, aşa cum se întâmplă de obicei, iPad a apărut în magazinele din China la mai puţin de o zi după ce a intrat în vânzare în Statele Unite, aparatele fiind aduse din America şi Hong Kong.

Preţul celui mai scump model a scăzut la Beijing, chiar în prima zi, de la 5.200 de yuani (825 dolari), la 4.500 de yuani. În decurs de trei zile, preţul a coborât la 3.700 de yuani.

La intrarea pe piaţa chineză a iPad2, preţul a fost de 8.000 de yuani, şi a fost nevoie de circa două săptămâni să coboare la 3.000 de yuani, potrivit comercianţilor.

„Oamenii devin mai raţionali în privinţa iPad. Vor să aştepte scăderea preţurilor sau chiar lansarea oficială”, a declarat Xue Jinpeng, comerciant într-un centru de tehnologie din Beijing.

Lipsa de entuziasm a cumpărătorilor contrastează cu interesul pentru alte produse Apple. În ianuarie, compania a suspendat vânzările de iPhone prin magazinele proprii din China, după lansarea celui mai recent model.

Cererea redusă pentru iPad 3 contravine şi cu aşteptările mari legate de performanţele noii tablete.

Compania de cercetare a pieţei IDC a majorat săptămâna trecută estimările privind livrările de tablete PC la nivel mondial, cu 21%, la 106,1 milioane de unităţi, susţinute de cererea puternică.

Anul trecut, livrările de tablete în China au crescut de cinci ori, la 5,83 milioane de unităţi, iPad având o cotă de piaţă de 70%.

IDC a îmbunătăţit şi estimările referitoare la vânzările de tablete din China din acest an, la 7,23 milioane unităţi, dar a avertizat că noile produse sunt lansate prea rapid pentru unii cumpărători.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...