Cererea USB de renumărare a voturilor, respinsă de Biroul Electoral Sector 1

Economica.net
07 06. 2016
vot_1_07970400_50993200

‘Cu unanimitate de voturi s-a hotărât de Biroul de circumscripţie al sectorului 1 respingerea ca neîntemeiată a solicitării USB de renumărare a voturilor’, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Biroului Electoral Sector 1, procuror Alexandru Stoian.

Uniunea Salvaţi Bucureştiul a cerut renumărarea buletinelor de vot din 18 secţii din sectorul 1, apreciind că în acestea ”s-a înregistrat o corelaţie negativă puternic semnificativă” între procentajul voturilor nule şi cele pentru candidata USB la Primărie, Clotilde Armand.

Candidata Uniunii Salvaţi Bucureştiul la Primăria sectorului 1, Clotilde Armand, a câştigat în secţiile de votare în care USB a avut observatori, dar a pierdut în celelalte, a susţinut, luni, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.