Cernea îl acţionează pe George Becali în instanţă şi îi cere acestuia 50 de mii de euro despăgubiri

Economica.net
22 08. 2016
gigi_becali_5787654356789_63025400_41499900

„Am avut nenumărate luări de poziţie în favoarea unor cetăţeni victime ale unor abuzuri sau în sprijinul unor grupuri vulnerabile ţintă a urii şi intoleranţei. Acum este o conjunctură în care consider că este necesar să demarez un proces în care îmi apăr mie însumi drepturile. Dar văd acest proces şi ca fiind parte parte a unui efort de salubrizare a discursului public din România marcat în prea mare măsură de vulgarităţi, violenţe de limbaj şi atitudini agresive care pun accentul pe atacul la persoană şi nu pe discutarea ideilor”, afirmă Remus Cernea într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Concret, deputatul face referire la o emisiune difuzată de un post tv în data de 7 iulie 2016, prilej cu care, printre alte subiecte, s-a discutat şi despre „caracterul presupus ştiinţific al unor lucrări presupuse a fi elaborate în închisoare de către deţinuţi care, astfel, au reuşit să iasă din închisoare mai devreme”.

„Această stare de lucruri face obiectul unei investigaţii din partea procurorilor DNA care au invitat la audieri inclusiv pe Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, în calitate de martor cu privire la una dintre cărţile semnate de către domnul George Becali. (…)Pornind de la calitatea martorului menţionat mai sus de conducător al unei lucrări presupus a fi elaborate de către domnul Becali George – în perioada în care s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru care i-a fost acordat un beneficiu de 30 de zile considerate ca executate – mi-am exprimat opinia asupra calităţii de lucrare ştiinţifică a respectivei cărţi (George Becali – ‘Iubirea milostivă şi mântuitoare’, editura Saeculum, Bucureşti, 2014). Astfel, am apreciat, principial vorbind, că nu cred că poate fi considerată ca fiind ştiinţifică o lucrare în care autorul doar îşi afirmă credinţa. Este de notorietate faptul că domnul Becali nu este teolog, iar lucrarea semnată de domnia sa ar fi trebuit să corespundă unor criterii specifice, care nu sunt uşor de atins în absenţa unei calificări în domeniul respectiv”, afirmă Cernea.

Deputatul mai adaugă că în cadrul emisiunii respective Becali a intervenit în direct, iar reacţia sa a fost una „extrem de violentă” proferând „atacuri la persoană şi ameninţări cu violenţa fizică la adresa mea”.