CERT-RO atrage atenția cu privire la un site fraudulos care promite furnizarea subiectelor pentru bacalaureat

Economica.net
13 06. 2020
safe_image_php_54641800

„Pentru a reduce costurile, atacatorii au folosit o platformă online, unde îţi poţi crea un website gratis (Yola) şi au lansat subdomeniul bacalaureat2020 [.] yolasite [.] com. Aici, posibilii ‘clienţi’ sunt direcţionaţi către completarea unui formular care include date personale şi financiare. Ulterior, aceştia urmau să primească un e-mail cu subiectele, după verificarea în prealabil a tranzacţiei. Preţul de vânzare al subiectelor este de 100 RON”, precizează specialiştii CERT-RO într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Potrivit acestora, este cunoscut faptul că subiectele de bacalaureat nu sunt singulare, ci există multiple variante dintre care se trage la sorţi. Extragerea subiectelor oficiale se produce în dimineaţa examenului, alături de o variantă de rezervă.

„Echipa CERT-RO recomandă tinerilor şi părinţilor să nu dea crezare unor astfel de oferte!”, se mai menţionează în comunicat.