CERT-RO avertizează asupra unei campanii de tip phishing derulată în aceste zile pe Facebook

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) atrage atenţia asupra unei noi campanii de tip phishing scam care se derulează, în aceste zile, prin intermediul reţelei de socializare Facebook.
Economica.net - lun, 22 oct. 2018, 12:36
CERT-RO avertizează asupra unei campanii de tip phishing derulată în aceste zile pe Facebook

Într-un mesaj postat pe Facebook, specialiştii români precizează că, „recent, pe conturile social media ale CERT-RO am primit notificări de la persoane care au fost etichetate de prieteni din cadrul reţelei în postări care făceau referire la unele accidente grave”.

„Pentru mai multe detalii, acestora li se furnizează un link. După accesare, victima este redirecţionată către o pagina web unde care ar trebui să-şi introducă username-ul şi parola corespondente Facebook, pentru a putea vedea respectivele imagini de la accident. Aşa cum se poate observa, grafica utilizată de atacatori este evident diferită de cea din pagina de autentificare legitimă, un alt semn de alarmă constituind-ul domeniul afişat, care nu este facebook.com”, notează experţii în securitate cibernetică.

CERT-RO avertizează utilizatorii de Facebook să evite accesarea unor astfel de link-uri şi să nu furnizeze date, până nu verifică sursa de unde a venit o astfel de cerere.

„Ne bucurăm să constatăm că utilizatorul care ne-a trimis iniţial notificarea şi-a dat seama de păcăleală, după ce a studiat materialele de awareness de pe site-ul cert.ro”, subliniază instituţia.

CERT-RO, prin intermediul pentest-tools.com, oferă utilizatorilor posibilitatea de a-şi testa gratuit securitatea site-ului, pe parcursul Lunii Europene a Securităţii Cibernetice. Cei care doresc să facă acest lucru trebuie să acceseze platforma de pentest online, de pe site-ul www.cert.ro sau www.cybersecuritymonth.eu şi se pot înregistra pentru a primi 300 de credite gratis până la finalul lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Craiova – Piteşti – DEx12: UMB a finalizat montarea grinzilor peste A1
Drum Expres Craiova – Piteşti – DEx12: UMB a finalizat montarea grinzilor peste A1
Constructorul român UMB a finalizat montarea grinzilor la pasajul peste Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, informează marți DRDP Craiova....
Ediția FIDELIS V atrage peste 1,6 miliarde lei
Ediția FIDELIS V atrage peste 1,6 miliarde lei
FIDELIS V din 2025, desfășurată între 6-16 iunie, a înregistrat o valoare de peste 1,64 miliarde lei, depășind suma ...
Patronul clubului Expirat din Bucureşti a fost reţinut pentru trafic de droguri intern şi internaţional (surse)
Patronul clubului Expirat din Bucureşti a fost reţinut pentru trafic de droguri intern şi internaţional (surse)
Andrei Şoşa, patronul clubului "Expirat" din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii ...
China – Interzis pentru funcţionari publici să ia masa în oraş în grupuri mai mari de trei persoane
China – Interzis pentru funcţionari publici să ia masa în oraş în grupuri mai mari de trei persoane
Unii funcţionari publici chinezi au primit dispoziţii să nu mai ia masa în oraş în grupuri mai mari de trei persoane, ...