CERT-RO nu găseşte specialişti în IT: toţi preferă să meargă în privat la salarii mai mari
„Din păcate, am spus că nu avem personal, ne-am propus să avem un nou web site acum mai mult opt luni de zile. Nu reuşim. Există un singur om pe partea de dezvoltare şi pe site, la fel ca la activitatea de awareness şi, cu toate că am avut anunţuri de angajare, oamenii nu au venit. Se orientează foarte tare către mediul privat, unde salariile sunt mult mai consistente, iar în partea de stat, nu”, a declarat Gabriel Ene la ESET Security Days, o conferință dedicată securității cibernetice ce a avut loc la Bucureşti.
În timpul prezentării, Ene a explicat că pentru partea de campanii de conştientizare există un singur om, la fel şi la partea de comunicare. Explicaţiile au venit în urma unei întrebări şi rugăminţi din sală de a face site-ul mai prietenos şi rapoartele anuale mai bine structurate.
După prezentare sa, reprezentantul instituţiei şi-a mai nuanţat declaraţia şi a spus că organizaţia este afectată de criza forţei de muncă la fel ca orice companie din România.
„Nu că suntem subdimensionaţi, este o lipsă foarte mare de personal calificat în industrie şi de acest lucru se plâng şi companiile private”.
De asemenea, întrebat de ECONOMICA.NET de câţi oameni are nevoie instituţia, Ene a evitat un răspuns direct. „Avem nevoie de oameni calificaţi. Anunţurile de angajare se pot găsi pe site. Acum suntem blocaţi din cauza schimbărilor din minister. Am tot avut şi, bineînţeles, că facem aceste anunţuri şi în presă şi în canalele de social media”
În prezent, instituţia are sub 50 de angajaţi.
În luna iulie, CERT-RO cauta pasionați de cybersecurity, pentru 12 luni de stagiu de voluntariat. În anunţ se preciza că persoanele selectate vor avea şansa să se pregătească în cercetarea-dezvoltarea în domeniul protecției infrastructurilor cibernetice, să participe la elaborarea de studii și analize în domeniul securității cibernetice, la activități de răspuns la incidente de securitate cibernetică şi la activități de awareness, workshopuri, conferințe, sesiuni de instruire.
CERT-RO a fost înfiinţată printr-o hotărâre de guvern în anul 2011 şi este o structură independentă de expertiză și cercetare-dezvoltare în domeniul protecției infrastructurilor cibernetice. Este o instituție publică cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, în prezent comasat cu Ministerul Transporturilor. În 2018, în urma transpunerii unei directive UE în legislaţia românească, a devenit și Autoritate Națională pentru Securitatea Rețelelor și Sistemelor Informatice şi Punct Național Unic de Contact.
Potrivit unui studiu al CodeCool despre rata de angajare, salariile și alte aspecte-cheie din domeniul IT din Europa, 45% din respondenţii din România au declarat că au întâmpinat dificultăți în angajarea de forță de muncă digitală. Iar, ca urmare a creșterii constante a cererii de pe piață, salariile din domeniul IT sunt extrem de competitive pe tot globul.
Concret, în România, salariile în domeniul IT au crescut cu o rată anuală compusă de 11,53%.
Dacă, în februarie, salariul mediu în IT a fost de 6.683 lei, în luna mai a fost de 6.946 lei, conform datelor recente ale Institutului Național de Statistică. Acestea sunt, însă, salarii medii, iar în funcţie de experienţa şi tipul de specializare, veniturile pot ajunge la mii de euro.