Certificatul de vaccinare va fi valabil 270 de zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare – proiect de OUG
Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează perioada de valabilitate a certificatului de vaccinare, în acord cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/2301 a Comisiei din 21 decembrie 2021 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/1073 de stabilire a specificațiilor tehnice și a regulilor de punere în aplicare a cadrului de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului.
Decizia CE antemenţionată poate fi citită integral pe site-ul Eur-lex, la acest link.
Economica.net vă spune ce prevede proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea OUG 68 din 2021, aflat acum la Secretariatul General al Guvernului:
Începând cu 1 februarie 2021:
Certificatele de vaccinare vor fi valabile 270 de zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care au efectuat şi doza opţională suplimentară, li se va elibera un nou certificat.
Sunt eligibili să primească certificat digital de vaccinare emis de statul român:
- cetăţenii români care au făcut cel puţin o doză de vaccin în România,
- cetăţenii Uniunii Europene şi ai Spaţiului Economic European care au făcut cel puţin o doză de vaccin din schema completă în România,
- cetăţenii români si membrii de familie ai acestora vaccinaţi în state terţe cu un vaccin din lista vaccinurilor acceptate de către România,
- cetăţenii statelor terţe cu drept de şedere legală pe teritoriul României şi membrii de familie ai acestora, vaccinaţi cu un vaccin din lista vaccinurilor acceptate de către România.
Proiectul de OUG despre care Economica.net a scris mai sus poate fi citit integral la acest link.