CES Las Vegas 2013: Mai subţire, mai mare, mai performant, dar fără Microsoft
CES Las Vegas, cel mai mare eveniment de profil, este o oportunitate pentru producători să prezinte şi să promoveze inovaţiile şi gadget-urile pe care vor miza în anul care abia a început.
Ediţia 2013, cea mai mare depână acum, ocupă peste 170.000 de metri pătraţi şi este organizată în două hangare de aeronave.
CES 2013 reprezintă o oarecare deviere de la tradiţie. Publicul nu mai este interesat neapărat de progres în zona hardware, ci mai degrabă de conţinut, diversitate şi funcţionalitate. Totodată, ediţia din acest an a este prima din 1995 fără prezenţa Microsoft.
Cel mai mare producător de software, dezvoltatorul Windows şi al suitei Office, a ales să nu mai participe la cea mai importantă expoziţie a industriei IT, punând sub semnul întrebării relevanţa show-ului, dar şi a PC-ului tradiţional, erodat de smartphone-uri şi tablete.
Windows 8, lansat în luna octombrie, a avut un debut dezamăgitor, deşi a marcat mai multe premiere în istoria celui mai răspândit sistem de operare pentru PC-uri. Pentru prima dată, Microsoft a dezvoltat un Windows care poate rula în condiţii similare pe PC-uri şi pe tablete, promovând puternic interfaţa touchscreen, şi este compatibil prin versiunea RT cu arhitectura hardware dezvoltată de ARM Holdings, nu numai cu tradiţionala platformă x86 a Intel. Totodată, Microsoft a dezvoltat pentru prima dată un PC – tableta Surface cu Windows 8.
Sistemul de operare a fost bine întâmpinat de analişti, însă tabletele, PC-urile şi laptopurile dezvoltate pentru noua creaţie a Microsoft au dezamăgit, ajungând greu pe piaţă, la preţuri relativ mari.
În privinţa celorlalte nume mari din industrie, absenţa Apple nu este o noutate, compania ocolind prin tradiţie CES, iar Google este peste tot, promovând agresiv platforma Android. Samsung are cel mai mare stand de expoziţie, care pare cât un teren de fotbal, notează The Guardian. Compania s-a aşezat strategic în apropierea expoziţiilor mai mici ale LG, Sony şi Panasonic, poate tocmai pentru a-şi scoate şi mai mult în evidenţă spaţiul uriaş pe care l-a închiriat.
Samsung a avut anul trecunt un buget de marketing de 11 miliarde de dolari, faţă de 3 miliarde de dolari în cazul Coca-Cola sau 1 miliard de dolari pentru Apple.
Războiul dintre PC-ul tradiţional şi noul val de gadget-uri mobile este scos în evidenţă de rivalitatea dintre Intel şi Qualcomm, producătorul american de procesoare pentru smartphone-uri şi tablete care s-a bucurat de o creştere explozivă în ultimii ani. Qualcomm este pentru prima dată mai vizibil la CES decât gigantul Intel, potrivit Financial Times, iar directorul general al companiei, Paul Jacobs, va ţine principala prezentare a expoziţiei, rezervată în mod tradiţional Microsoft.
Cele mai promovate inovaţii sunt în acest an televizoarele „Ultra HD”, care se laudă cu dublul numărului de pixeli de pe „vechile” display-uri HD 1080p, diverse suite de aplicaţii pentru smartphone-uri şi tablete, tehnologiile care conectează toate electronicele din locuinţă între ele şi totodată la internet, automobilele care se conduc singure şi sunt dotate cu sisteme de entertainment pentru şofer şi pasageri, dar şi gadget-urile cu internet care pot fi purtate, precum ochelari sau ceasuri deştepte, scrie BBC.
Lansări prestigionase din zona smartphone-urilor şi tabletelor lipsesc de la ediţia din acest an, Samsung alegând să prezinte Galaxy S IV cel mai probabil în februarie la Mobile World Congress Barcelona.