CET Govora a trecut pe profit, la 4 luni de la intrarea în insolvenţă
‘La doar 4 luni de la preluarea mandatului de administrator judiciar, Euro Insol a reuşit să profitabilizeze Complexul Energetic Govora din Râmnicu-Vâlcea. La 9 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a deschis procedura insolvenţei CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili: pierderi de 335 milioane lei, datorii de 438 milioane lei, capitaluri proprii negative de 96 milioane lei, disponibil bancar de doar 170.000 lei, câtă vreme doar fondul lunar de salarii depăşea 10 milioane lei’, se arată în comunicat.
Potrivit lui Remus Borza, coordonatorul Euro Insol, ca efect al măsurilor implementate de administratorul judiciar, constând în principal în: denunţarea şi renegocierea a peste 100 contracte care au generat venituri suplimentare de peste 38 milioane lei, în special din creşterea preţurilor utilităţilor energetice furnizate către Oltchim şi Uzinele Sodice Govora, reduceri de peste 13 milioane lei din renegocierea preţurilor de achiziţie la materiale, echipamente, furnituri, servicii, reducerea cu 12 milioane lei a fondului de salarii, (consecinţa disponibilizării a 282 angajaţi), redefinirea şi optimizarea fluxurilor şi proceselor de producţie, CET Govora a reuşit după 5 ani să reintre pe profit, a declarat Remus Borza, coordonatorul Euro Insol.
‘Astfel, de la 2 milioane lei profit înregistrat pe septembrie, urcă la 3,4 milioane lei la octombrie şi 3,6 milioane lei în noiembrie. Şi disponibilul bancar a crescut de la 170.000 lei la 9 mai la 43 milioane lei la 30 noiembrie 2016. De la deschiderea insolvenţei şi până în prezent s-au achitat peste 180 milioane lei datorii comerciale şi fiscale curente, creând, astfel, premise favorabile pentru implementarea cu succes a unui plan de reorganizare’, a adăugat Borza, citat în comunicat.
Dintre cele şapte termocentrale pe cărbune funcţionale azi în România, doar CET Govora înregistrează profit. În schimb, pierderile cumulate ale Complexului Energetic Hunedoara şi Complexului Energetic Oltenia depăşesc 2 miliarde lei.