CET Grozăvești, CET Progresul și CET București Sud vor fi modernizate cu un miliard de euro, dintre care peste o treime e sprijin nerambursabil
„Avem pe circuitul de avizare o Ordonanţă de urgenţă pentru un program de investiţii numit „Energie verde”, sau ceva de genul acesta, care alocă încă 500 de milioane de euro pentru SACET-uri şi pentru investiţii în eficienţa energetică în oraşele care s-au angajat să devină neutre din punct de vedere climatic în cadrul Misiunii M100. Deci pentru oraşele care nu au prins bani în apelul Fondului pentru modernizare vom avea un instrument alternativ finanţat de la bugetul de stat prin emisiunile de obligaţiuni verzi”, a spus Burduja.
El a precizat că programul, aşa cum s-a gândit ordonanţa, are o linie specială pentru SACET-uri, deci pentru oraşe care au sisteme integrate de termoficare.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu, au semnat miercuri trei contracte de finanţare, din Fondul pentru Modernizare, ce vizează construirea a trei centrale noi de cogenerare de înaltă eficienţă, care vor înlocui tehnologiile învechite din anii ’60-’70, utilizate în prezent.
Proiectele sunt dezvoltate de ELCEN şi vizează modernizarea CET Grozăveşti – o unitate de cogenerare de înaltă eficienţă, cu o capacitate de 34 MWe şi 41 MWt, CTE Progresu – o centrală cu motoare termice, cu o capacitate de 74,2 MWe şi 72,8 MWt şi CET Bucureşti Sud – o unitate de cogenerare de înaltă eficienţă, cu o capacitate de 275 MWe şi 211 MWt.
Modernizarea celor trei CET-uri înseamnă o investiţie de peste un miliard de euro, din care 362 de milioane reprezintă sprijin nerambursabil obţinut din Fondul pentru Modernizare.