Cetățenii saudiți își vor putea închiria locuințele pe modelul Airbnb

Rezidenţii saudiţi vor putea închiria camere turiştilor după o schimbare drastică a legii, care deschide calea pentru afaceri după modelul Airbnb.
News.ro - vin, 06 ian. 2023, 17:18
Cetățenii saudiți își vor putea închiria locuințele pe modelul Airbnb

Noul regulament, ​​care a fost aprobat de ministrul Turismului Ahmed Al-Khateeb, va permite eliberarea a maximum trei permise per proprietate, relatează publicația AraBnews, citată de News.ro.

Aceste permise pot dura de la unu la trei ani.

Cele mai recente reglementări asigură că sectorul turismului ţine pasul cu renaşterea pe care o traversează Arabia Saudită şi reflectă eforturile ministerului de a atinge obiectivele strategiei de dezvoltare a turismului în Regat.

Al-Khateeb a descris noile legi drept „un pas promiţător către un viitor prosper al turismului” pe Tweeter.

„Aceste reglementări ar permite ministerului să consolideze cooperarea cu sectorul privat şi să ofere oportunităţi de angajare în sectorul turismului”, a spus Al-Khateeb.

Pentru a solicita un permis, ministerul a evidenţiat mai multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul.

Reşedinţa ar trebui să facă parte dintr-o proprietate destinată utilizării rezidenţiale sau agricole, iar solicitanţii trebuie să fie cetăţeni saudiţi.

De asemenea, aceştia ar trebui să furnizeze un titlu de proprietate electronic sau un contract de închiriere electronic care dovedeşte dreptul de uzufruct al bunului care face obiectul autorizaţiei.

Dacă proprietatea este proprietate comună, toţi cei care au un cuvânt de spus trebuie să fie de acord cu cererea.

Reglementările permit, de asemenea, flexibilitate în plăţile financiare în funcţie de capacităţile unităţii.

Înainte de intrare în zona turistică, facilităţile trebuie să respecte normele de curăţenie şi întreţinere.

În decembrie, Regatul a iniţiat 10 noi politici care vizează extinderea sectorului turistic şi protejarea turiştilor, potrivit ministrului Turismului Ahmed Al-Khateeb.

Politicile emise au inclus legi pentru sector, precum şi reglementări pentru controlul calităţii şi monitorizarea serviciilor.

Te-ar mai putea interesa și
PNRR (UPDATE)  Ce programe vor continua să fie finanţate – Săptămâna viitoare vor fi anunţate „tabloul de bord” şi investițiile de la dezvoltare şi Mediu; Bolojan merge la Bruxelles (Guvern)
PNRR (UPDATE) Ce programe vor continua să fie finanţate – Săptămâna viitoare vor fi anunţate „tabloul ...
Guvernul a adoptat joi mai multe memorandumuri privind proiectele care vor continua să fie finanţate din PNRR, urmând ca săptămâna viitoare să finalizeze acest proces cu ultimele două......
Premieră în România. Afli ce  boli poți avea când îți faci asigurarea de viață sau de sănătate. Test ADN pentru 170 de afecțiuni cu doar câteva zeci de euro
Premieră în România. Afli ce boli poți avea când îți faci asigurarea de viață sau de sănătate. Test ADN pentru ...
Premieră în România. Asirom VIG mai vine cu o noutate pe piața asigurărilor din România. Societatea pune la dispoziția ...
De la debutul internațional la succesul pe piața din România: povestea MOVA și viziunea pentru un viitor inteligent
De la debutul internațional la succesul pe piața din România: povestea MOVA și viziunea pentru un viitor inteligent
MOVA, lider global în tehnologia de lifestyle premium, intră oficial pe piața din România, aducând un ecosistem inteligent ...
Fenomene extreme – Secetă record în Europa şi regiunile costiere ale Mării Mediterane, în august
Fenomene extreme – Secetă record în Europa şi regiunile costiere ale Mării Mediterane, în august
Cu mai mult de jumătate (53%) din soluri afectate de secetă, august 2025 a fost cea mai secetoasă lună august în Europa ...