CEZ analizează posibilitatea de a vinde o participaţie minoritară din parcul eolian de la Fântânele-Cogealac
‘Acţionarul investighează această opţiune, dar până acum nu a fost luată o decizie finală’, a arătat Borotea.
Parcul eolian al CEZ de la Fântânele-Cogealac este cel mai mare de pe uscat din Europa şi are o capacitate de 600 de MW.
Proiectul a necesitat o investiţie totală de 1,1 miliarde de euro. CEZ a achiziţionat acest proiect în 2008 de la dezvoltatorul Continental Wind Partners.
Parcul eolian este echipat cu 240 de turbine eoliene produse de General Electric.
În ultimii ani, România a atras investiţii de peste patru miliarde de euro în sectorul eolian, datorită potenţialului natural al ţării şi datorită schemei generoase de susţinere a producerii de energie eoliană.
Dobrogea este considerată regiunea cu cel mai mare potenţial eolian din sud-estul Europei şi a doua de pe întregul continent.
Cehii de la CEZ sunt principalii producători de energie regenerabilă din România, urmaţi de italienii de la Enel şi de portughezii de la Energias de Portugal.
Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW la finele lunii ianuarie 2014, potrivit datelor furnizate de Transelectrica.
Astfel, în sistem existau proiectele eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 95 MW.
Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate.
România şi-a asumat ca 24% din consumul de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunţat că această ţintă a fost deja atinsă, la 1 ianuarie 2014.
Pentru a tempera creşterea facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017 – 2020 acordarea unui număr de certificate verzi.
Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, cum era până la 1 iulie 2013. Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei.
În plus, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puţine subvenţii. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie 2013, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase.
În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 şi cu 0,25 începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din anul 2018.
De asemenea, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.