CEZ ar putea vinde divizia din Bulgaria. Firme din România, Franţa şi Turcia, interesate
În Bulgaria, CEZ este cea mai mare companie de distribuţie a electricităţii, având peste trei milioane de clienţi, venituri de 1,4 miliarde de leva şi câteva centrale hidroelectrice.
Schimbarea reglementărilor în sectorul energetic şi profitul scăzut sunt motivele cele mai probabile pentru intenţia CEZ, susţine publicaţia bulgară, şi mai puţin ‘interesul arătat de investitori’, aşa cum a sugerat CEZ.
După ce a intrat pe piaţa din Bulgaria în 2004, CEZ a avut o relaţie dificilă cu Comisia de Reglementare în domeniul Energiei de la Sofia (KEVR) şi cu firma naţională bulgară de electricitate (NEK).
Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.