CEZ începe negocieri exclusive pentru a-şi vinde activele din Bulgaria companiei locale Eurohold

Economica.net
17 04. 2019
cez_67584967859403_41125200

„Am decis începerea unor negocieri exclusive cu Eurohold. Mai avem o ofertă pentru activele din Bulgaria din partea companiei India Power”, a precizat purtătorul de cuvânt al CEZ, Alice Horakova, fără a comenta calendarul discuţiilor.

Compania de tip holding Eurohold, care activează în domeniul asigurărilor şi managementului activelor, a confirmat informaţia şi a informat că oferta sa nu are legătură cu alţi ofertanţi şi că va finanţa achiziţia din fonduri proprii precum şi cu sprijinul unor bănci occidentale.

Reprezentanţii Eurohold nu au dat informaţii privind valoarea potenţialei tranzacţii, care include o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei, un trader de energie şi active în domeniul energiei regenerabile.

Preţurile la energie sunt un subiect sensibil în Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, unde în 2013 creşterea facturilor de electricitate a dus la căderea primului guvern condus de Boiko Borissov.

În luna februarie a anului trecut, CEZ a anunţat că a ales oferta depusă de firma bulgară Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără şi o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei. Contractul dintre CEZ Group şi Inercom a fost semnat la data de 23 februarie 2018, iar preţul tranzacţiei a fost de 326 milioane de euro, potrivit raportului financiar anual publicat în luna martie de CEZ.

Însă, în luna iulie a anului trecut, Autoritatea pentru Protecţia Concurenţei din Bulgaria a decis să blocheze această tranzacţie pe considerentul că ar pune în pericol securitatea energetică a ţării.

Grupul CEZ este controlat de statul ceh, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia.