CEZ: Nu ne grăbim să vindem activele din România. Este o piaţă stabilă şi suntem fericiţi aici

Compania cehă de utilităţi CEZ nu se grăbeşte să vândă activele din România şi îşi continuă proiectele de aici, întrucât consideră că piaţa românească este una dintre cele mai stabile din regiune, a declarat, marţi, Ondrej Safar, country manager CEZ România, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 09 iul. 2019, 11:18
CEZ: Nu ne grăbim să vindem activele din România. Este o piaţă stabilă şi suntem fericiţi aici

„Pe data de 26 iunie, acţionarii grupului au votat o nouă strategie, care descrie principalele direcţii de dezvoltare în viitor şi care include renunţarea la activele din România. Acum începem să lucrăm la partea pregătitoare a procesului de vânzare, însă este prea devreme să apreciem ceva despre următorii paşi. Nu ne aflăm sub presiunea timpului să facem acest lucru pe termen scurt”, a arătat Safar.

El consideră că activitatea CEZ în România este una de succes, care va atrage oferte competitive din partea celor interesaţi.

„Suntem fericiţi în România şi credem că putem primi oferte interesante şi competitive. Dacă nu vor veni oferte, vom repeta procesul. Procesul în sine va fi unul standard şi transparent şi fiecare participant va avea oportunitatea de a face o ofertă, apoi vom decide în funcţie de toate aceste elemente când şi cui vom vinde. Oricine din România sau din străinătate va avea posibilitatea de a face o ofertă”, a continuat şeful CEZ România.

Safar a mai spus că activitatea în companie îşi urmează cursul normal.

„Păstrăm în continuare proiectele deja începute şi vom începe derularea altora, menţinem investiţiile şi rămânem un partener important pentru mediul în care activăm. Suntem şi vom rămâne în continuare în spatele contractelor pe care le avem şi pe care le vom încheia. Deci, una peste alta, nu foarte multe lucruri se vor schimba”, a subliniat el.

Potrivit lui Safar, succesul din România al CEZ depinde de cei 1.800 de angajaţi. „Indiferent de ce spun acţionarii noştri, ei reprezintă adevărata companie şi toate proiectele sunt făcute de oameni din companie, nu de cineva care vine din spaţiul cosmic să facă lucrurile astea. Toate aceste lucruri sunt separate de acţionariat”, a arătat el.

Şeful CEZ România a afirmat, totodată, că activitatea companiei nu a fost afectată de schimbările legislative din ultima vreme.

„Noi suntem fericiţi în România şi vedem România ca pe una dintre cele mai stabile ţări din regiune. Am fost în România, în Bulgaria, în Turcia, am fost implicat şi în câteva proiecte în Polonia şi acest lucru este adevărat. Deşi există percepţia că există numeroase schimbări, încă este un mediu stabil. În orice ţară există schimbări din când în când şi orice investitor va trebui să ţină cont de acest lucru”, a completat oficialul companiei energetice.

Grupul CEZ România a încheiat anul 2018 cu un EBITDA de 395 milioane de lei, în creştere cu 33 de milioane de lei faţă de anul anterior.

Compania este prezentă pe piaţa din România din 2005, când a cumpărat fost filială de distribuţie şi furnizare a energiei Electrica Oltenia, care alimentează şapte judeţe. CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian terestru din România, cu o capacitate de 600 de MW.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...