CEZ reclamă România la Bruxelles pentru că nu i se mai dau certificate verzi

Economica.net
22 08. 2013
parc_eolian_08792700

Guvernul de la Bucureşti a decis la începutul lunii iunie să reducă ajutoarele acordate pentru energiile regenerabile. Conform actului normativ, recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017 pentru centralele hidro şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene.

Potrivit calculelor Reuters, din cauza modificărilor, o parte importantă din veniturile companiei CEZ provenind din schema de sprijin, până la 1,7 miliarde coroane (66 milioane euro) pe an, va fi amânată până în 2018-2020. În plus, până atunci, valoarea certificatelor ar putea scădea, iar România ar putea ajusta în continuare schema de sprijin.

CEZ, care operează în România cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, a apreciat miercuri ca schimbarea regulilor în mod retroactiv contravine principiilor de bază ale Uniunii Europene. ‘În acest moment, este imposibil să cuantificăm pierderile posibile, pentru că nu am pierdut niciunul dintre certificatele acordate, ci doar au fost amânate până în 2018-2020’, se arată în comunicatul CEZ. ‘Această măsură contravine principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, în special celui referitoare la libera mişcare a capitalului’, adaugă CEZ.

Comisia Europeană a anunţat că urmăreşte situaţia din Romania şi investighează plângeri similare venite din partea altor companii implicate în sectorul energiilor regenerabile din România.’Mai multe reclamaţii din partea actualilor sau viitorilor beneficiari sunt investigate de asemenea’, a declarat purtătoarea de cuvânt Marlene Holzner într-un comunicat. ‘Comisia îşi va prezenta opiniile cu privire la schemele de sprijin pentru energiile regenerabile precum şi cu privire la intervenţiile guvernamentale în sectorul energetic pe larg, în toamnă’, a adăugat Holzner.

Şi alte ţări din UE, precum Germania, Marea Britanie sau Spania, au redus sau intenţionează să reducă subvenţiile pentru energiile regenerabile, după mai mulţi ani de sprijin guvernamental consistent.

Producţia de energie din surse regenerabile este susţinută în România prin sistemul de certificate verzi.

De la 1 iulie 2013, Guvernul a decis să amâne până în 2017-2018 acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia eoliană, solară şi microhidrocentrale.

Astfel, proiectele fotovoltaice primesc de la 1 iulie doar 4 certificate verzi pe MWh, faţă de 6 certificate până acum. Proiectele eoliene primesc doar un certificat din două, iar microhidrocentralele, două certificate din trei.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 57/2013, se amână temporar acordarea unui certificat verde pentru hidrocentralele noi cu o putere instalată de cel mult 10 MW, a unui certificat verde pentru centralele eoliene şi a două certificate pentru centralele electrice solare.

Recuperarea certificatelor verzi amânate se va face începând cu 1 aprilie 2017 pentru centralele hidroelectrice şi pentru cele solare şi începând cu 1 ianuarie 2018 pentru cele eoliene, eşalonat, cel mult până la 31 decembrie 2020.

CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.