CEZ România înfiinţează Direcţia strategie de grup şi agenda UE, condusă de Adrian Borotea

Economica.net
22 12. 2015
cez_67584967859403_11194000

Noua divizie va fi condusă de Adrian Borotea, director de afaceri corporatiste până acum, scrie Agerpres.

Totodată, va fi schimbat şi managementul CEZ Vânzare. ‘După 8 ani petrecuţi la cârma companiei CEZ Vânzare, doamna Mirela Dima preia activitatea de reglementare din CEZ România, o zona foarte importantă pentru Grupul CEZ în România şi pentru stabilitatea să în viitor, fiind responsabilă cu stabilirea strategiei de reglementare pentru CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare. Rolul de CEO al CEZ Vânzare va fi preluat de doamna Cornelia Szabo, ca un pas binemeritat după mulţi ani petrecuţi în diferite activităţi şi poziţii cheie din CEZ România şi CEZ Distribuţie’, se arată în comunicat.

Schimbările au scopul de a asigura o activitate mai eficientă a echipei de conducere la nivelul întregului grup, susţin reprezentanţii companiei.

În plus, Direcţia Servicii Comune va fuziona cu Departamentul de Servicii Energetice, iar nouă entitate va fi condusă de către Daniel Răduţ, care are o largă experienţă în sectoare precum: financiar, operarea parcului eolian, retehnologizarea centralelor hidro şi eficienţă energetică.