CEZ vrea să vândă tot în România, dar nu se grăbeşte: „Nu există presiune să vindem rapid”

Economica.net
27 05. 2019
cez_94126300

“Procesul de vânzare derivă din schimbarea strategiei de afaceri a companiei mamă, şi nu din funcţionarea unităţilor din România”, au transmis reprezentaţii din Praga ai CEZ a.s. în urma unei solicitări de presă. Ei au spus că operaţiunile pe care derulează în România “au succes şi nu există presiune să vândă rapid”.

Schimbarea strategiei de afaceri, care propune posibile dezinvestiţii în România, Turcia şi Polonia, va fi discutată mai întâi în şedinţa Adunării Generale la sfârşitul lunii iunie şi va fi aprobată acolo, arată reprezentanţii CEZ.
“Procesul poate începe numai după aceea. Deci suntem de la început. Nu este vorba de următoarele câteva luni”, arată cehii.
Răspunsul vine după ce CEO-ul companiei, Daniel Benes, a declarat public că grupul ceh de utilităţi şi-a planificat vânzarea activelor din România, Bulgaria, Turcia şi Polonia, ca parte a strategiei de a se concentra pe piaţa din Cehia

„În cadrul acestei strategii noi, dorim să părăsim Bulgaria în următorii ani. Luăm în considerare un exit din România, din Turcia şi ne gândim să părăsim Polonia, unde avem două termocentrale pe cărbune, pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon ale grupului”, a spus oficialul CEZ, într-un interviu pentru ziarul Hospodarske Noviny, preluat de Reuters.

Benes a adăugat că vânzarea acestor active ar putea aduce companiei „mai multe zeci de miliarde de coroane”.

El a amintit că CEZ are drept obiectiv creşterea EBITDA la 75 de miliarde de coroane (3,26 miliarde de dolari) în 2024-2025, de la 49,5 miliarde de coroane în 2018.
Intenţia CEZ de a vinde activele din România a fost anunţată în premieră de noi. Detalii puteţi citi aici: E oficial – CEZ vinde afacerile în România, Bulgaria, Polonia şi Turcia, pentru a se concentra pe nuclear în Cehia