Cezar Preda denunţă manevrele din PDL
Preda a făcut aceste afirmaţii la emisunea „România în 60 de minute”, de la România TV, completând astfel declaraţiile date în cursul zilei la RFI, unde spusese că şefii unor instituţii ca AM POSDRU sau Transelectrica trebuie numiţi după criteriul competenţei, nu pe criteriu politic.
„Acolo trebuie puşi pe criterii de competenţă, nu politice. Or nu se face aşa ceva. Uitaţi-vă şi la ce s-a întâmplat la Transelectrica. Atâtea lupte ce erau prin Modrogan în zilele alea, cine pe cine să şi-l pună, după ce domnul Hăhăianu şi-a dat demisia! Ei nu s-au potolit nici acum, acei politicieni care trebuiau de mult să fie uitaţi! Au oameni de pus! Şi femeia aia a fost dată afară, dar nimeni n-a fost tras la răspundere. Nu rezolvăm aceste probleme cu scrisoarea domnului Ponta, mi-aş dori să facem ceea ce spune scrisoarea respectivă, dar nu cred!”, a spus Preda.
La România TV, Cezar Preda a explicat că a făcut astfel de afirmaţii pentru că nu mai pot fi tolerate „aplecături” de acest gen.
„Mi-am permis să fac această figură de stil pentru că nu poţi să mergi la nesfârşit, când ţara are nevoie de un parcurs foarte drept şi foarte aplicat, cu aplecături d-astea: să pun oameni, eu să decid… Asta e nenorocirea unui partid. Dacă am ajuns la 20%, din cauza lor am ajuns aici„, a acuzat Preda.
Întrebat cine sunt cei din cauza cărora s-a ajuns aici, deputatul a răspuns: „A ălora care sunt la butoane. Întrebaţi-l pe domnul Boc, că el e preşedintele partidului, doar nu-i pun eu„.
Preda a criticat faptul că şefii de la companii sunt numiţi pe criterii politice. „Fiecare om din acesta are în spate pe cineva care l-a numit. N-a dat nici marele concurs adevărat, de mare competent…. Are un un om politic care l-a pus. În momentul în care omul acesta nu face ce trebuie pentru ţară, cum se întâmplă de foarte multe ori, e îndepărtat. Atunci trebuie să se găsească soluţii ca tot omul acela care a fost responsabilizat să gestioneze acest domeniu al statului, să pună om. Dacă nu e de acord premierul sau să pună tot acel personaj politic important, în ghilimele, omul, el ce zice: lasă, mă, te duci înapoi„, a declarat Preda, completând că nu poate să se desolidarizeze de un guvern întreg pentru „aplecăturile unor oameni care asta fac de o viaţă”.