Cezar Preda: Guvernul trebuie chemat în Parlament pe tema Oltchim prin moţiune simplă pe economie

Economica.net
02 10. 2012
votare_la_parlament3_rsz_38618800

„Cred că se impune să chemăm Guvernul în Parlament să răspundă prin moţiune pe economie pe tema commbinatului Oltchim. Victor Ponta nu e cu nimic mai breaz decât Dan Diaconescu, i-a cerut banii, i-a dat licitaţia, deşi putea să nu i-o dea, sperând să facă procente, i-a cerut banii cu sacul. Diaconescu a venit cu sacii, iar amândoi distrug un combinat”, a precizat Cezar Preda.

El a arătat că, în actualul climat, băncile creditoare pot să execute combinatul şi nicio altă strategie nu poate fi de ajutor.

„Domnul Ponta să înceteze circul pe care l-a creat. Nimic nu mai poate fi controlat acum. Amândoi sunt la fel, nu e niciunul mai nevinovat decât celălalt”, a mai spus Cezar Preda.

Dan Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc „discuţii reale” privind preluarea acţiunilor la Oltchim şi că va acţiona statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acţiuni.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.