Cezar Preda îl ia pe Fuia peste picior: Cred că e o opinie generală în PDL că găina face ouă

Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, spune că, atunci când este vorba despre cheltuielile personale, mesajul către populaţie trebuie să fie "simplu, clar şi fără echivoc", nu cu metafore, el referindu-se la declaraţia ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, privind preţul ouălor.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 14:58

„Găina sunt de acord că e un organism viu şi cred că asta e o opinie generală în PDL, că face ouă, însă e strict necesar ca oamenii să primească un parcurs clar a ceea ce înseamnă evoluţia preţurilor, lăsând la o parte metafore şi jocurile de cuvinte. Românul are nevoie de o explicaţie mult mai serioasă în ce priveşte necesarul de alimente ieftine sau ce înseamnă evoluţia preţurilor în coşul zilnic. Are nevoie de repere clare. Trebuie să ştie ce se va întâmpla cu cheltuielile sale. Şi aşa e la un nivel aproape insuportabil. Nu trebuie să ne mai jucăm cu cuvintele şi trebuie să fim foarte aplicaţi, mesajul să fie simplu şi să ajungă la fiecare om clar şi fără echivoc”, a declarat, vineri, Cezar Preda, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Preda a adăugat că „trebuie să mâncăm româneşte şi chiar mai puţine produse olandeze”. „N-aţi văzut, ieri, Olanda iar s-a opus aderării la Schengen şi mi se pare total incorect”, a conchis deputatul PDL.

Ministrul Agriculturii consideră că majorarea preţului la ouă este generată de situaţia meteo şi de probleme pe lanţul de livrare din cauza noilor norme de îngrijire a păsărilor, dar speră că preţul va scădea în următoarele săptămâni, arătând că găina e „un organism viu” care face ouă în continuare.

„Preţul la producător nu s-a schimbat la ouă. Săptămâna trecută s-au livrat de la producători 1,2 miliarde de ouă. Creşterea preţului pe piaţă este o conjunctură momentană, cauzată şi de situaţia meteo din ultimul timp, şi probabil că cei care fac comerţ şi ştiu că, dacă nu mai vin ouă din import acum, că este mai greu pentru că s-au impus noi norme de bunăstare la păsările ouătoare, că nu mai este o ofertă aşa de mare pe piaţă, probabil că au crescut preţul”, a spus, joi, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...