Cezar Preda: S-au unit PC, cu PNL şi cu PSD. Automat, PDL nu trebuie să stea singur
„Părerea mea personală, ca un om care a fost în conducerea acestui partid atâta timp, vă pot spune că e deja târziu, dar era absolut necesar ca opusul unei alianţe politice să fie cel puţin o alianţă electorală. Aşa se procedează, aşa se aşează în bătălie forţele politice care să aibă aceeaşi greutate. S-au unit PC, cu PNL şi cu PSD, automat PDL nu trebuie să stea singur. Trebuia să încerce o alianţă electorală. Că acum e tâziu, se poate face… Părerea mea este ca forţele care compun actuala coaliţie ar trebui, cel puţin în alegeri, să nu se calce pe picioare, să nu se bată candidaţii între ei”, a declarat Preda.
El a completat că, „în general, nu te poţi bate cu o alianţă politică, decât dacă faci cel puţin o alianţă electorală”.
În ceea ce priveşte crearea „Mişcării Populare”, discutată în PDL încă de anul trecut şi care ar fi din nou pusă pe tapet în interiorul partidului, Cezar Preda a spus că el nu a participat niciodată la asemenea discuţii.
Potrivit jurnaliştilor de la Gândul, sub presiunea sondajelor care îi plasează sub Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu, democrat-liberalii plănuiesc o mişcare rapidă care să-i readucă în cărţi. Astfel, liderii PDL resuscitează „mişcarea populară”, pe care o testează în aceste zile printr-un sondaj de opinie şi care să fie lansată cel mai târziu în martie. Potrivit unor surse din PDL, pe lângă fundaţiile apropiate partidului, în viitoarea platformă de dreapta ar urma să fie cooptaţi ţărăniştii, ecologiştii, dar şi UNPR. Planul de relansare al PDL este coordonat de Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean şi Emil Boc, susţin aceleaşi surse pentru gândul.info.