CFA: Deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2021 este de 6,8%

Majoritatea analiştilor financiari participanţi la sondajul CFA România (64,3%) anticipează că impactul economic al coronavirusului va dura până în trimestrul IV al anului 2022, iar evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2021 va fi de plus 6,9%, în timp ce deficitul bugetului de stat este estimat la 6,8% şi datoria publică la 51,8% din PIB, într-un orizont de 12 luni, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.
AGERPRES - vin, 26 nov. 2021, 16:10
CFA: Deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2021 este de 6,8%

„În contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni s-au majorat. În concordanţă cu aceste evoluţii, au crescut şi anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă de piaţa monetară, acestea indicând anticipaţii de majorare a ratei de dobândă de politică monetară de cel puţin încă două ori în următoarele 12 luni, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a rămas constant, la valoarea de 57,2 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 25,1 puncte).

„Aceasta situaţie s-a datorat evoluţiei divergente a celor două componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a crescut la o valoare medie de 5,43%”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 86% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9986, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0329 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9400.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale. Rezultatele pentru luna octombrie 2021 relevă că, în contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.

Conform răspunsurilor participanţilor, principalele impedimente în implementarea factorilor ESG sunt insuficienţa informaţiilor şi lipsa expertizei în acest domeniu.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb leu/euro, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 240 de membri

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...