CFA: Indicatorul de încredere macroeconomică a reintrat în teritoriu pozitiv, în decembrie

Economica.net
21 01. 2014
calcul_audit_54333579_12250000_86449500

În luna noiembrie 2013, indicatorul intrase în teritoriu negativ, cu o valoare de 48,2 puncte, faţă de 55,8 puncte în luna octombrie.

Majorarea din decembrie s-a datorat în special indicatorului de anticipaţii, indicatorul condiţiilor curente rămânând încă în teritoriu negativ.

Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 42,0, în creştere cu 10,5 puncte faţă de valoarea îregistrată în exerciţiul anterior, iar indicatorul anticipaţiilor a înregistrat valoarea de 70,0 (maxim istoric), în creştere cu 13,4 puncte faţă de valoarea din luna noiembrie.

Potrivit sondajului, sunt de remarcat şi anticipaţiile de creştere a indicelui BET în următoarele 12 luni.
‘În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele doua orizonturi de timp avute în vedere au consemnat pentru orizontul de 6 luni o valoare de 4.4700 (faţă de 4.4500 în exerciţiul anterior), iar pentru cel de 12 luni anticipaţii de 4,4799 (valoare similara cu cea înregistrată în luna anterioară)’, arată sondajul, dat marţi publicităţii.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (SUA). CFA România este una dintre cele 136 de societăţi membre ale CFA Institute. CFA România are peste 140 de membri.