CFA: Indicatorul de încredere macroeconomică a urcat cu 14 puncte, la 64,8, în august
‘În luna august 2016, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 64,8 puncte, în creştere cu 14 puncte faţă de luna anterioară. Majorarea s-a datorat ambelor sale componente. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 70,8, valoare în creştere cu 7 puncte, iar indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 17,3 puncte la valoarea de 61,7 puncte’, se spune în comunicat.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,4900, iar pentru orizontul de 12 luni de 4,5000 (valoare similara cu cea înregistrată în exerciţiul anterior).
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2017/septembrie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,50% (valoare în creştere cu 0,53% faţă de exerciţiul anterior).
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.