CFA: Indicatorul de încredere macroeconomică, în creştere uşoară în iulie, faţă de iunie
Indicatorul de încredere macroeconomică are valori cuprinse între zero (lipsa încrederii) şi 100 de puncte (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale.
„Evoluţia indicatorului a fost datorată în special îmbunătăţirii indicatorului de anticipaţii. Indicatorul condiţiilor curente a fost de 23,8, în scădere faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, iar indicatorul anticipaţiilor a înregistrat valoarea de 57,9 (cea mai ridicată valoare începând din martie 2012), în concordanţă cu anticipaţiile de îmbunătăţire a climatului macroeconomic global”, arată sondajul CFA, remis AGERPRES.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat pentru orizontul de 6 luni o valoare de 4,4500, faţă de 4,5000 în luna anterioară, iar pentru 12 luni de 4,5000, valoare similar[ cu cea din exerciţiul anterior.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (SUA). CFA România este una dintre cele 136 de societăţi membre ale CFA Institute. CFA România are peste 140 de membri.