CFA România: Deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2021. Datoria publică va ajunge la 53% din PIB în 12 luni

Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 4,03% pentru orizontul de 12 luni, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
AGERPRES - vin, 27 aug. 2021, 10:13
CFA România: Deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2021. Datoria publică va ajunge la 53% din PIB în 12 luni

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este 6,6%. Valoarea medie a anticipaţiilor în termeni reali a PIB în anul 2021 este +6,9%. Datoria publică (procent din PIB) va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,03%, peste 72% dintre participanţi anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rata inflaţiei înregistra valoarea de 3,94%).

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9829 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0445 lei pentru un euro.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte). Scăderea a fost generată de componenta de anticipaţii a indicatorului.

„Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o uşoară scădere, prima din ultimele 12 luni. De asemenea, pe fondul majorării ratei inflaţiei, rata anticipată de dobândă de piaţa monetară, ROBOR 3M, implica cel puţin două majorări de dobândă de politică monetară în următoarele 12 luni”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

De asemenea, în contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.

Astfel, peste 87% cunosc pe deplin sau ştiu de existenţa reglementărilor europene privind factorii ESG, 50% oferă suport activ clienţilor în vederea respectării criteriilor ESG iar peste 55% cunosc recomandările Autorităţii Bancare Europene către bănci şi firmele de investiţii, cu privire la introducerea factorilor ESG în activitatea de creditare şi investiţii, şi deja au planuri de implementare a acestor recomandări.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Te-ar mai putea interesa și
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, informează......
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...