CFR: 138 de trenuri oprite în staţii în timpul grevei. Întârzieri totale de 10.468 de minute

Un număr de 138 de trenuri care nu au mai plecat din staţii sau au fost oprite în staţii intermediare între orele 7.00 şi 9.00, în timpul protestului spontan, au întârzieri totale de 10.468 de minute şi vor ajunge la destinaţii cu întârzieri foarte mari, a anunţat, miercuri, Compania "CFR".
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 08:24
CFR: 138 de trenuri oprite în staţii în timpul grevei. Întârzieri totale de 10.468 de minute

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” au precizat, într-un comunicat de presă, că între orele 7.00 şi 9.00, în urma protestului declanşat de angajaţi, a fost afectată circulaţia a 138 de trenuri care erau înscrise în grafic pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

În cele două ore, 138 de trenuri nu au fost expediate din staţii sau au fost oprite în staţiile intermediare, acestea urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri foarte mari.

„În urma protestului declanşat în intervalul orar 7.00-9.00, circulaţia a 138 de trenuri aflate în grafic pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa au înregistrat întârzieri totale de 10.468 de minute”, a precizat sursa citată.

Pe perioada încetării activităţii, niciun tren nu a fost oprit pe traseu, ci doar în staţii, au mai arătat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” .

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că 137 de trenuri erau afectate, la ora 8.00, de greva spontană, dintre care 42 pe Regionala Cluj, 21 pe Regionala Craiova, 47 pe Regionala Bucureşti, 16 pe Regionala Constanţa, opt pe Regionala Galaţi şi trei pe Regionala Iaşi.

Fenechiu a precizat că protestul spontan a fost declanşat de angajaţii din CFR Călători şi CFR Infrastructură, din cauza întârzierii cu o zi a plăţii integrale a salariilor pe decembrie.

Ministrul Transporturilor a mai spus că miercuri dimineaţă a convocat directorii CFR Călători şi CFR Infractructură şi reprezentanţii ministerului din Departamentul Contabilitate, Direcţia financiar-contabilă, iar unii au venit cu explicaţii.

Fenechiu a adăugat că nu a vrut să asculte nicio explicaţie, precizând că miercuri aşteaptă plata salariilor.

Ministrul a mai spus că după ce vor fi plătite salariile angajaţilor, va face o analiză şi cei vinovaţi vor plăti.

Angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie.

Greva spontană a angajaţilor din CFR Călători şi Infrastructură s-a încheiat la ora 9.00, când trenurile care au staţionat aproximativ două ore în gări au fost puse în mişcare.

„La ora 9.00 au fost repuse în circulaţie toate trenurile afectate de protestul spontan”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Companiei „CFR”, Oana Brânzan.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunţat că protestul spontan a fost declanşat începând cu ora 7.00 de către angajaţii regionalelor Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, „din cauza întârzierii cu o zi a plăţii salariului (lichidarea) pe luna decembrie”.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a declarat că o parte a angajaţilor CFR Călători au declanşat greva spontană nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012, precizând că vor fi găsite soluţii astfel încât disconfortul creat călătorilor să fie redus.

Întrebat despre plata salariilor, Roşeanu a precizat că au existat probleme privind achitarea integrală a acestora pentru luna decembrie şi că salariile au fost plătite în proporţie de 70-75%, iar până joi dimineaţă vor fi achitate integral salariile şi la CFR Călători şi la infrastructură.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat anterior că va cere premierului să verifice cheltuielile fiecărei companii, iar responsabilii vor plăti.

„Am suspiciunea că se plătesc cu prioritate alte cheltuieli, şi nu salariile. Este responsabilitatea patronului, care în acest caz este statul, ca dacă oamenii muncesc să fie plătiţi”, a spus Fenechiu.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat pentru MEDIAFAX că impiegaţii de mişcare au refuzat să înceapă lucrul din cauză că marţi nu şi-au primit salariile şi, chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, „acest lucru a fost cireaşa de pe tort”.

Iulian Măntescu a spus că impiegaţii de mişcare ar fi trebuit să-şi primească salariile marţi, dar acest lucru nu s-a întâmplat, colegii de la CFR Marfă primind salariile integral, în timp ce angajaţii de la CFR Călători doar 50 la sută din cât li s-ar fi cuvenit.

„Chiar dacă e vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireaşa de pe tort. Sunt multe alte nemulţumiri şi amintesc doar de faptul că s-a tot vorbit de reîntregirea salariilor bugetarilor şi s-au recuperat sume, iar lucrătorilor CFR, deşi li s-au redus veniturile cu vreo 30 la sută, nu au primit nimic înapoi”, a declarat Măntescu.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...