Luminiţa de la capătul tunelului! CFR a redeschis circulaţia într-un tunel feroviar pe care îl reabilitează de 22 de ani FOTO VIDEO
CFR a redeschis vineri, 7 decembrie, circulaţia în tunelul Fileşti de pe firul I al liniei CFR Bucureşti – Galaţi, a spus pentru ECONOMICA.NET inginerul feroviar Aurel Ciotârcă, fost director al Regionalei CFR Galaţi.
Astfel, în prezent se circulă pe ambele firuri de cale ferată (foto dreapta – tunelul de pe firul I, sursa: captură YouTube).
Tunelul feroviar Fileşti de pe firul I al liniei Bucureşti – Galaţi, în lungime de 770 metri, a fost construit şi inaugurat înainte de 1900. În 1967 autorităţile au inaugurat al doilea tunel la Fileşti.
Potrivit presei locale, lucrările de reparaţii capitale la tunelul vechi au demarat în 1996, când costurile iniţiale erau estimate la 39 de milioane de lei. Din cauză că fondurile au fost alocate cu ţârâita, lucrările au stagnat, scrie PresaGalaţi. Dar întreruperile sistematice ale lucrărilor au avut un efect negativ și în ceea ce privește construcțiile de pe terenurile aflate deasupra tunelului şi au dus la refacerea proiectului, lucru care s-a și întâmplat prin 2012. Valoarea devizului lucrărilor însă s-a dublat, la 94,14 milioane de lei, potrivit sursei citate.
Atunci, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a alocat suma necesară pentru finalizarea lucrărilor la firul 1. CFR SA a încheiat cu societatea specializată în astfel de lucrări, SC Tunele SA Braşov, contractul nr. 24/30.10.2012, în valoare de 23.936.358 lei fără TVA, pentru lucrările de „refacere Tunel Fileşti fir I dreapta, linia CF Bucureşti – Galaţi, km 255+475 – km 256+247″.
Pasionaţii de infrastructură au surprins momentul redeschiderii circulaţiei într-o filmare postată pe YouTube.
„După vreo 6 ani de la începerea lucrărilor s-a terminat, în sfârșit, consolidarea galeriei firului 1 a tunelului Filești, dintre Galați și Filești Hm. Momentan se circulă cu ordin de circulație și viteză redusă. Trenul inaugural a fost IR 15071, operat de Transferoviar Călători, pe 7.12.2018”, spune realizatorul filmării.