Situaţia este mult mai gravă decât marţi, când au fost anulate doar 44 de trenuri.
„Circulaţia trenurilor va fi adaptată şi pe parcursul zilei de miercuri condiţiilor meteo extreme. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe”, a precizat compania de stat.
Cea mai gravă situaţie estte pe ruta Bucureşti – Constanţa, unde, din cauza condiţiilor meteo extreme, se circulă cu plug antemergător.
Compania face eforturi pentru a realiza, miercuri, o legătură dus şi una întors de la Bucureşti (9:30 plecare) către Constanţa şi retur (7h30 plecare Constanţa).
În prezent, utilaje şi echipaje feroviare ale companiei intervin pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, şi Constanţa.
„Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren”, a precizat CFR Călători.
Pentru companie, proiritatea este de a asigura călătorilor un transport fără riscuri şi de a realiza legături între marile oraşe pe magistrale.
CFR Călători avertizează, totuşi, că unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri.
viewscnt