CFR Călători: 93 de trenuri au fost anulate marţi

Economica.net
10 01. 2017
tren_iarna_29189500

Numărul trenurilor anulate a crescut faţă de marţi dimineaţă, când fuseseră anunţate doar 40 de trenuri anulate, circulaţia trenurilor fiind adaptată condiţiilor meteo nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute, situate frecvent sub -15 grade Celsius.

CFR Călători mai precizează că în zonele unde va fi necesar pasagerii vor primi ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren.

Judeţele Constanţa şi Tulcea intră marţi noapte la ora 22:00 sub Cod portocaliu de viscol şi polei, la fel ca şi alte cinci judeţe din zona Moldovei care vor fi afectate de ninsori şi viscol.

Potrivit avertizărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 10 ianuarie, ora 22:00 – 11 ianuarie, ora 8:00, vântul va sufla cu rafale de 70 – 80 kilometri/oră şi se vor semnala ninsori puternic viscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.

De asemenea, în perioada 10 ianuarie, ora 23:00 – 11 ianuarie, ora 15:00, alte şase judeţe din zona Moldovei vor fi sub Cod portocaliu de ninsori şi viscol. Astfel, în noaptea de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70 – 80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Pe de altă parte, începând din seara zilei de marţi, ora 21:00, şi până miercuri, ora 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene meteo extreme. În intervalul respectiv, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi, temporar, în Dobrogea, vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Capitala.