CFR Călători a renunţat în mare parte să lucreze cu firme de salubritate şi a internalizat activitatea

CFR Călători a internalizat o mare parte din activitatea de salubrizare şi, după ce va mai angaja personal, va face o curăţenie radicală a vagoanelor, activitate care se realizează la perioade mai lungi, scrie Agerpres.
Economica.net - Dum, 31 ian. 2016, 12:55
CFR Călători a renunţat în mare parte să lucreze cu firme de salubritate şi a internalizat activitatea

„Pot să spun că de curând am internalizat o parte din activitatea de salubrizare. În complexul Bucureşti, Bucureşti-Griviţa, Bucureşti-Basarab şi Automotoare, unde avem Desiro, am internalizat activitatea. La Griviţa, doar parţial, pentru că mai avem nevoie să angajăm câteva persoane. În acest sens, am avut acordul Consiliului de Administraţie şi am făcut o serie de angajări fără să aibă influenţă negativă asupra numărului mediu de personal şi asupra numărului maxim de personal cu care puteam să operăm la finele anului, deci nu am depăşit numărul de personal, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al companiei, Iosif Szentes.

Potrivit acestuia, pentru activitatea de salubrizare au fost angajate 64 de persoane şi mai este nevoie de încă aproximativ 40 în zona Griviţa, după care vor începe salubrizările radicale, care presupun curăţarea vagoanelor „de jos până sus”.

„Pentru prestarea acestei activităţi, am angajat 64 de persoane şi mai avem nevoie de circa 40. După primele estimări legate de costurile privind personalul şi materialele necesare, suntem aproape pe unde eram cu angajarea unei firme, în schimb calitatea serviciilor de salubrizare a crescut şi puteţi verifica. Chiar pe mine m-a surprins că, în urma unor verificări pe care le-am făcut în ultimele săptămâni, peste tot pe unde intru în vagoane – şi fac aproape zilnic acest lucru – deschid toaleta, asta mă interesează, şi la sosire şi la plecare şi deja mirosul s-a schimbat. Înseamnă că am găsit până la urmă o soluţie, astfel încât şi oamenilor să le placă. Dacă nu-mi displace mie, înseamnă că este un pas bun. În viitor, trebuie să mai angajăm în zona Griviţa cel puţin 40 de oameni, iar atunci vom avea întreaga activitate internalizată. După ce avem aceşti oameni, ne apucăm serios de acele salubrizări radicale, care se fac la perioade mai lungi, însă, cu această ocazie, vom curăţa de jos până sus toate vagoanele, ca să intrăm şi noi în normalitate după un an de zbucium, din cauza acelei firme care nu şi-a făcut datoria. Firma a fost notificată, am dat-o în judecată, am reziliat contractul, mai multă răbdare nu a avut nimeni cu ei, dar mai mult nu s-a putut”, a explicat Szentes.

Întrebat despre o internalizare totală a activităţii de salubrizare, şeful CFR Călători a dat asigurări că nu va întrerupe contractele aflate în derulare, însă a admis că pe termen mai lung asta se întâmpla.

„Am făcut un calcul. Bucureştiul este baza, pentru că de aici pleacă 800 de vagoane din cele peste 1.000. Asta înseamnă că în celelalte staţii care deservesc reviziile de vagoane numărul necesar de angajat ar fi maximum 2 persoane/tură. Deci, suntem în limita acceptabilităţii, nu o să ne creeze probleme şi o să putem internaliza peste tot, dacă va fi cazul. Totuşi, încă nu dorim acest lucru, pentru că mai avem contracte în derulare şi nu vrem să speriem pe nimeni. Firmele respective cu care avem contract lucrează cu oameni, reprezintă locuri de muncă. Însă, avem două cazuri de renunţare la contract şi cel puţin în aceste locuri trebuie să facem ordine. În viitor, probabil că acesta va fi trendul”, a precizat directorul general al CFR Călători.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...