CFR Călători anunță că biletele pentru 13 și 14 decembrie se vor vinde începând cu 2 decembrie

Emiterea legitimaţiilor de călătorie pentru trenurile din datele de 13, 14 decembrie 2024, precum şi pentru cele din Noul Plan de Mers 2024/2025 în trafic intern se va efectua începând din 2 decembrie, a anunţat CFR Călători.
AGERPRES - lun, 18 nov. 2024, 14:36
CFR Călători anunță că biletele pentru 13 și 14 decembrie se vor vinde începând cu 2 decembrie

Potrivit unui comunicat al companiei, pentru punerea în aplicare a Noului Plan de Mers de Tren 2024/2025 care intră în vigoare de la data de 15 decembrie 2024, perioada de cumpărare cu anticipaţie de 30 de zile a biletelor este diminuată temporar.

„În acest context, emiterea legitimaţiilor călătorie pentru trenurile din datele de 13, 14 decembrie 2024, precum şi pentru cele din noul plan de mers 2024/2025 în trafic intern se va efectua începând cu data de 2 decembrie 2024″, se arată în document.

În trafic intern, biletele pot fi achiziţionate în mod normal cu anticipaţie de până la maxim 30 zile, inclusiv pentru călătoria de întoarcere. Pentru grupurile organizate de cel puţin 30 de persoane, perioada de anticipaţie este de maxim 60 de zile.

Prin cumpărarea cu anticipaţie a biletelor, pe care CFR Călători o acordă în mod obişnuit, pasagerii beneficiază de reduceri între 10% şi 25%, astfel: 25% reducere la cumpărarea biletului cu 21 – 30 zile înainte de data efectuării călătoriei; 18% reducere la cumpărarea biletului cu 11 – 20 de zile înainte de data efectuării călătoriei şi 10% reducere la cumpărarea biletului cu 6 – 10 zile înainte de data efectuării călătoriei.

Cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de fidelitate pentru călătoria cu trenuri succesive şi, în plus, la cumpărarea online, se adaugă un discount de 5%. Tariful tichetului de rezervare a locului se plăteşte integral.

Te-ar mai putea interesa și
2024, record istoric pentru costrucția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru costrucția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul record a fost înregistrat în 2013, când au fost inaugurați aproape 118......
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service ...
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...