CFR Călători anunţă reduceri de 10% pentru călătoriile cu trenul în Europa
„În contextul Anului European al Căilor Ferate, pentru vacanţe cu trenul în Europa la preţuri atractive, CFR Călători recomandă oferta de călătorie Interrail Pass, ce va avea reduceri de 10% în luna iunie a.c., pentru ambele variante ale ofertei: Interrail Global Pass şi Interrail One Country Pass. Reducerea se acordă tuturor categoriilor de călători (adulţi, tineri şi seniori), atât la clasa 1 cât şi la clasa a 2-a. Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate (maximum doi copii însotiţi de un adult), iar tinerii (vârsta până în 28 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun, de asemenea, de tarife reduse”, informează operatorul de transport feroviar.
Potrivit sursei citate, legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 33 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia.
Perioada de valabilitate a legitimaţiilor este de la patru zile până la trei luni, iar pasagerii au libertatea de a alege ruta în timpul călătoriei. Oferta Interrail Global Pass este valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.
De asemenea, oferta Interrail One Country Pass cu preţ promoţional este valabilă pentru următoarele ţări: Germania, Marea Britanie, Spania, Austria, Franţa, Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), Irlanda, Irlanda de Nord, Italia, Estonia, Grecia, Republica Cehă, Ungaria, Portugalia, Bulgaria, Croaţia, Macedonia de Nord, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Turcia.
CFR Călători precizează că pass-urile Interrail Global şi Interrail One Country cu 10% reducere pot fi restituite sau schimbate similar pass-urilor disponibile cu tarif întreg. Detalii despre tarife şi alte informaţii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic Internaţional/ Interrail, şi la adresa http://www.interrail.eu/.
Oferta Interrail Pass este vândută la casele de bilete din staţii şi agenţii CFR Călători deschise traficului internaţional.