CFR Călători: Disponibilizările colective, ultima soluţie pentru redresarea companiei
Pentru a preveni aceste concedieri colective de personal, dar și în vederea contribuirii la îmbunătățirea productivității muncii, s-a luat măsura reducerii programului de lucru cu o zi pe lună, până în decembrie 2013.
”Având în vedere situația financiară a CFR Călători și contextul economic dificil, a fost necesară adoptarea unor măsuri care să determine reducerea costurilor, inclusiv a celor cu forța de muncă. Una dintre măsuri, cu impact social minim, a fost reducerea programului de lucru cu o zi pe lună, timp de 3 luni, până în decembrie 2013, ceea ce duce implicit la reducerea corespunzătoare a salariului, în concordanță cu art. 52, alin. 3 din Legea 53/2003 din Codul Muncii și republicată. Măsura a fost luată în consultare cu organizațiile sindicale reprezentative la nivel de CFR Călători, semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă, în data de 11 septembrie 2013. Managementul CFR Călători nu agreează măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind o ultimă soluție pentru redresarea activității financiare a companiei”, a afirmat conducerea companiei.
Potrivit sursei citate, obiectivul principal pentru 2013 al conducerii CFR Călători este legat de reducerea pierderilor companiei față de anul precedent. Astfel, măsurile luate de administrație în primele șase luni ale anului în curs, care vor continua și în viitor, au dus la diminuarea pierderilor cu 61 de milioane de lei, de la 200 de milioane de lei în semestrul I 2012 la 139 de milioane de lei în semestrul I 2013.
„Pentru perioada următoare, urmărim cu prioritate continuarea programului de reducere a pierderilor așa cum a fost stabilit prin Planul de Administrare și Planul de Management. Situația financiară a companiei este afectată de pierderile și datoriile acumulate istoric, a dependenței de subvenția insuficientă, precum și de plata cu întârziere de către acționarul unic a facilităților acordate diverselor categorii sociale”, au spus reprezentanții CFR Călători.
Câteva dintre măsurile aplicate pentru reducerea pierderilor și care vor continua sunt: reconfigurarea activității prin reducerea unor linii neprofitabile și cu slabă productivitate, care înregistrează pierderi istorice semnificative, reducerea consumului de motorină cu implicații directe în reducerea costurilor de exploatare, reducerea cheltuielilor cu personalul, precum și creșterea veniturilor pentru perioada următoare prin venituri auxiliare.
Implementarea, pentru prima dată în istoria companiei, a unei strategii pentru atragerea de fonduri europene la CFR Călători prin realizarea acțiunilor necesare eligibilității companiei și crearea cadrului instituțional și de proiecte care să permită atragerea acestora în perioada curentă, dar și pentru următoarea perioadă de planificare a acestor fonduri care începe în 2014, reprezintă o altă măsură ce va fi luată de managementul companiei.
Conducerea CFR Călători și-a mai propus desfășurarea unui program de repoziționare a tarifelor, adaptându-le nevoilor de transport în funcție de sezon, nevoilor de navetă, zonelor turistice și de interes local.
„Programul a început în prima parte a anului și va continua în a doua jumătate a anului prin simplificarea ofertelor și a comunicării mai bune a acestora către clienții noștri”, au precizat reprezentanții companiei.
De asemenea, CFR Călători mai are în plan realizarea programului de reparații a materialului rulant și modernizarea spațiilor de producție din interiorul depourilor, dar și activități de ecologizare a terenurilor din depouri, precum și reducerea poluării din depourile de tracțiune.