CFR Călători: Pasagerii care au bilete în trenurile afectate de deraierea unui tren în Gara Keleti din Budapesta pot primi înapoi contravaloarea acestora. Circulația va fi reluată probabil marți
Circulaţia feroviară în Gara Budapesta Keleti este în continuare închisă.
„Trenurile care au plecare din/spre România din Ungaria circulă până la Szolnok. Călătorii care vor să ajungă la Budapesta pot folosi trenurile interne pe ruta Szolnok – Budapesta Nyugati sau Szolnok – Budapesta Keleti”, precizează CFR Călători într-un comunicat transmis către AGERPRES.
De asemenea, trenul IR 346/347 „Dacia” Bucureşti Nord – Viena şi retur, circulă în continuare până la Viena, deviat pe rutaSzolnok – Kőbánya Kispest – Ferencváros fără a mai intra în gara Budapesta Keleti. Călătorii cu destinaţia Budapesta coboară/urcă în staţia Rakos sau Szolnok pentru preluare trenuri interne, a transmis operatorul feroviar.
În ceea ce priveşte restituirea contravalorii biletelor, CFR Călători precizează că pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (pentru distanţa neefectuată).
Detalii privind condiţiile de restituire pot fi accesate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunţarea la călătorie şi la secţiunea Trafic internaţional / Informaţii de călătorie în trafic internaţional.
Circulaţia tuturor trenurilor era în continuare oprită, luni după-amiază, în gara Keleti din Budapesta, după deraierea unui tren InterCity care a ajuns duminică seara de la Cluj-Napoca, a informat Mavinform, Centrul de informare al Căilor Ferate Ungare (MAV), într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI.
Într-un accident care a avut loc duminică seara, cinci vagoane ale trenului InterCity care a plecat din Cluj-Napoca au deraiat, ceea ce a dus la blocarea şinelor la intrarea în gara Keleti din Budapesta, a precizat Mavinform pe pagina sa de Internet.
Operaţiunea tehnică de repunere pe şine a vagoanelor se derulează în continuare la gara Keleti, astfel că trenurile internaţionale sosesc şi pleacă în capitala Ungariei la gara Kelenfold, informează Mavinform.
Se estimează că circulaţia trenurilor la gara Keleti va fi reluată marţi dimineaţa, a declarat directorul general de la MAV, Zoltan Pafferi, la o conferinţă de presă, adăugând că nu au fost răniţi din cauza deraierii. Zoltan Pafferi a adăugat că, înainte de reluarea traficului, va fi efectuată o evaluare a pagubelor şi o investigaţie cu privire la cauzele accidentului.
Sursa foto: Facebook.com/Mavinform1