CFR Călători va trece duminică la ora de vară. Mersul trenurilor nu se modifică

Economica.net
28 03. 2019
cfrsepoate_18985100

„Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie a.c. la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3:00, care devine ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 – 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, precizează reprezentanţii companiei.

Aceştia menţionează că, având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.A