CFR Călători vrea să cumpere locomotive electrice şi diesel. Proiecte de modernizare în valoare de 500 milioane euro

CFR Călători are în pregătire două proiecte mari europene ce vizează achiziţia şi, respectiv, modernizarea parcului de material rulant prin achiziţia de rame electrice şi automotoare Diesel, care însumează 500 de milioane de euro, a declarat pentru Agerpres directorul general al companiei, Iosif Szentes.
Economica.net - lun, 01 feb. 2016, 14:05
CFR Călători vrea să cumpere locomotive electrice şi diesel. Proiecte de modernizare în valoare de 500 milioane euro

‘Sunt două proiecte mari, primordiale pentru CFR Călători şi anume achiziţia de material rulant, respectiv modernizarea parcului de material rulant prin achiziţia de rame electrice şi achiziţia de automotoare Diesel. Sunt două proiecte care însumează peste 500 de milioane de euro, durata de derulare fiind până în 2020, la care se adaugă cei doi ani în plus de implementare, aşa cum este regula la fondurile europene. În afară de asta, în paralel, din surse proprii, avem şi alte investiţii de făcut. În cursul acestui an, 2016, dorim să modernizăm 30 de vagoane seria 2176 pentru care avem acord-cadru şi avem şi banii prevăzuţi în planul de investiţii din fonduri proprii’, a spus Szentes.

Costurile pentru modernizarea celor 30 de vagoane sunt în jur de 42 de milioane de lei, vagoanele de clasa I fiind mai scumpe.

‘Cele de clasa I sunt un pic mai scumpe, iar media este în jur de 1,4 milioane lei bucata. Preţurile variază în intervalul 1,38 milioane de lei – 1,44 milioane de lei, în total cam 42 de milioane de lei. Dacă am primi şi bani de investiţii de la bugetul de stat, am putea să facem mai multe’, a menţionat directorul general.

Potrivit acestuia, acordul-cadru permite chiar modernizarea unui număr de 70 de vagoane.

‘Avem şi seriile de vagoane care ar putea fi modernizate. Este o serie din care am recepţionat deja un vagon în luna decembrie 2015, în ultima zi a anului, pe 31 decembrie, care este realizat de producătorul consacrat de la Griviţa’, a precizat el.

În afara acestor vagoane, care vor intra din nou în parcul CFR Călători, care vor fi ca şi noi, compania intenţionează să modernizeze alte 40 de vagoane Corail din seria 2190. Din total, 15 bucăţi sunt prevăzute în planul de investiţii aferent lui 2016.

‘Aceste vagoane pot ajunge la viteze de până la 200 km/oră, au surse multi-tensiune şi pot fi folosite în componenţa trenurilor noastre care ajung la Viena. Staţia Viena are un specific – şi anume folosirea unor surse de 1000 de Volţi curent continuu şi noi trebuia să adaptăm aceste serii de vagoane corespunzător acestei situaţii. Astfel, cele 15 vagoane vor intra în componenţa trenului Dacia’, a explicat şeful CFR Călători.

În ceea ce priveşte achiziţia de noi automotoare Diesel şi rame electrice, Iosif Szentes a spus că i-ar plăcea ca în parcul CFR Călători să existe material rulant realizat în România.

‘Am fi onoraţi să avem în parcul nostru rame electrice sau rame diesel construite în România, de la SC Astra Vagoane Călători SA, SC Softronic SRL, Remarul 16 Februarie SA, Electroputere VFU Paşcani SA sau de la alţi producători autohtoni de material rulant, pentru că, în primul rând, sunt făcute la noi, sunt ceva specific nouă şi, în final, demonstrează că industria românească nu a murit de tot, mai ales industria de profil. Suntem, însă, limitaţi într-un fel şi de timp şi de numărul de vehicule care trebuie produse în acest timp. Orice licitaţie la noi în ţară va dura mult, deci, probabil că la sfârşitul anului, va trebui să ne bucurăm dacă vom avea contractul încheiat. Să sperăm că la finele anului vom avea contractele încheiate, pentru că noi dorim să cumpărăm şi rame electrice şi rame Diesel pe care să le folosim pe infrastructura în curs de reabilitare sau care s-a reabilitat deja. Asta înseamnă că până la finalul anului 2020 mai rămân patru ani de lucru, patru ani în care trebuie să fie livrate aceste 70-80, până la 100 de trenuri, rame electrice, respectiv automotoare. Nevoia noastră, cu cât trece timpul, începe să devină mai mare, deci probabil că ritmul ar trebui să fie de trei vehicule/lună, astfel încât să putem consuma atât banii care vor veni de la UE, dar şi pe cei care vor fi obţinuţi de la bugetul de stat’, a argumentat directorul companiei naţionale de transport feroviar.

El a precizat că, deocamdată, compania se bazează atât pe banii Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), dar şi pe contribuţia statului. Astfel, pentru prima perioadă de programare 2014 – 2020, pe cele două axe prioritare – Axa 1 şi Axa 2.6 – sunt prevăzuţi peste 270 de milioane de euro pentru operatorii de transport feroviar, pentru achiziţii de material rulant.

Referitor la repararea materialului rulant, Szentes a subliniat că firmelor de profit le-ar trebui cinci ani să repare tot ce are de reparat CFR Călători.

‘Necesarul nostru de reparat, numai la materialul rulant motor – deci locomotive electrice, Diesel şi LDH-uri, respectiv automotoare Desiro – însumează 560 milioane de lei. Până acum, cu toate că am avut bani mulţi, niciodată nu au consumat suma alocată pentru reparaţii din cauză că firmele reparatoare nu au avut capacitate. Anul acesta am pus un pariu cu reparatorii, cu unii dintre ei, că nu vor putea realiza toate reparaţiile de care avem nevoie’, a afirmat oficialul companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...