CFR face plinul de la Rompetrol. Compania de căi ferate are motorina asigurată până la sfârşitul anului

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va achiziţiona 2.250 de tone de motorină Euro 5 de la Rompetrol Downstream pentru a asigura necesarul până la finalul acestui an, printr-un contract în valoare de circa 10,8 milioane lei (2,36 milioane euro), cu TVA, accize şi transport incluse, transmite News.ro, care citează datele din sistemul de licitaţii publice.
Economica.net - S, 14 oct. 2017, 17:31
CFR face plinul de la Rompetrol. Compania de căi ferate are motorina asigurată până la sfârşitul anului

Suma fără TVA se ridică la aproape 9,1 milioane de lei, sub valoarea estimată iniţial, de 10,57 milioane de lei, care a luat în calcul un cost de 4.700 lei/tonă, incluzând acciza şi transportul, dar fără TVA.

Cantitatea de motorină cumpărată acoperă necesarul preconizat până la 31 decembrie, pentru cele opt Regionale ale CFR, respectiv Bucureşti, Craiova, Timişioara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Compania de transport pe calea ferată ar putea suplimenta contractul cu o cantitate de 1.350 de tone de motorină Euro 5, în cuantum de circa 6,35 milioane de lei (1,4 milioane euro), pentru perioada ianuarie – aprilie 2018.

Valoarea totală a contractului trebuie să nu depăşească 16,9 milioane de lei, fără TVA.

Mai multe, pe News.ro

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-a păbușit Boeingul 787 Dreamliner al Air India – motoarele nu au mai primit combustibil
De ce s-a păbușit Boeingul 787 Dreamliner al Air India – motoarele nu au mai primit combustibil
Întrerupătoarele de alimentare cu combustibil de la motoarele unui Boeing Air India care s-a prăbuşit la scurt timp după decolare pe 12 iunie, făcând 260 de morţi, au trecut în poziţia......
Congresul extraordinar al PNL se reuneşte pentru alegerea noii conduceri; Bolojan candidează la funcţia de preşedinte
Congresul extraordinar al PNL se reuneşte pentru alegerea noii conduceri; Bolojan candidează la funcţia de preşedinte
Congresul extraordinar al PNL se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, ...
Se inversează fluxul: mai mulți români au părăsit Germania decât au venit, pentru prima dată în cinci ani
Se inversează fluxul: mai mulți români au părăsit Germania decât au venit, pentru prima dată în cinci ani
Anul trecut, pentru prima dată în cinci ani, mai mulți români au părăsit Germania decât au venit. Datele oficiale ...
Dominic Fritz îl asigură pe Bolojan că susține fără să clipească măsurile anunțate de acesta
Dominic Fritz îl asigură pe Bolojan că susține fără să clipească măsurile anunțate de acesta
Preşedintele USR, Dominic Fritz, îl asigură pe premierul Ilie Bolojan de susţinerea totală pentru implementarea măsurilor ...