„În prezent se află la Ministerul Transporturilor, în curs de aprobare Indicatorii Tehnico Economici pentru proiectul „Modernizare peroane și copertine în Gara Constanța“. După ce se va încheia această fază, se va promova licitația pentru contractarea serviciilor de proiectare și execuție”, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CFR Infrastructură.
Potrivit lor, în proiectul de modernizarea gării Constanța sunt prevăzute lucrări de demolare a peroanelor si copertinelor existente, construcția unei noi copertine, tip cupolă cu suprafața de 6.090 mp precum și realizarea unor noi peroane de tip înalt pentru a permite accesul facil al călătorilor la urcarea/coborârea din vagoane.
Întrebați despre propunerea dezvoltatorului imobiliar de relocare a gării, reprezentanții administratorului căilor ferate ale României ne-au răspuns că planurile lor nu includ varianta de relocare a gării.
„SRCF Constanța nu se poate pronunța în momentul de față dacă proiectul de relocare este sau nu fezabil și nu a fost inclus în planurile CFR S.A. deoarece este în desfășurare deja proiectul detaliat, iar cel la care faceți referire este un proiect al unei companii private”, ne-au mai spus cei de la CFR Infrastructură.
La finele lunii ianuarie, dezvoltatorul Iulius a publicat imagini cu viitorul proiect imobiliar al său de la Constanța, care urmează să fie construit pe fosta platformă a Oil Terminal din apropierea gării și pentru care e nevoie de o investiție de peste 800 de milioane de euro. Propunerea pentru noul proiect are în vedere mutarea gării din Constanța chiar în mijlocul proiectului de regenerare urbană.