CFR Călători începe vineri programul estival Trenurile Soarelui. Călătoria Bucureşti – Constanţa va fi parcursă în două ore

CFR Călători demarează vineri, 9 iunie, ediţia din această vară a programului Trenurile Soarelui, în cadrul căruia peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, până la data de 10 septembrie, se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - joi, 08 iun. 2017, 15:47
CFR Călători începe vineri programul estival Trenurile Soarelui. Călătoria Bucureşti - Constanţa va fi parcursă în două ore

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare şi alte facilităţi. De asemenea, în unele vagoane din Trenurile Soarelui pasagerii pot beneficia de wifi gratuit şi de servicii bar-bistro (îngheţata, cafea, bauturi alcoolice şi nealcoolice, snacks-uri).

Reprezentanţii CFR spun că biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variata de reduceri disponibile. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

‘O călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online’, potrivit comunicatului.

Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, ajung la destinaţie în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti – Constanţa, este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Zilnic, din Bucureşti spre Constanţa vor pleca 20 de trenuri, 11 dintre ele având destinaţia Mangalia şi cu opriri în toate staţiunile de pe litoral.

Totodată, pentru a facilita accesul turiştilor în Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea oraş şi retur.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Te-ar mai putea interesa și
Putin: Biden mi-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Putin: Biden mi-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 "să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani", Kievul cerând de mult timp să fie......
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...